Persoane interesate

marți, 6 august 2019

I believe in RESPECT



Nu-mi place neobrazarea!!!

Omul ce nu vrea sa te asculte, desi te aude, emana nerusinare.
Omul ce nu iti raspunde, desi te aude, merita dispret.

Omul nerusinat merita dispretuit.


Respectul face omul. La cei ce nu exista, omul nu e om.
Omul e doar carne si os, nu e suflet si gandire.


Daca ma ignori, insist.
Daca te ignor, ma ignori. Ai dreptul asta. 
Altfel, asculta-ma cand iti vorbesc. E lipsa de respect sa nu o faci!





luni, 5 august 2019

BUNICUL SI BUNICA

Mai sunt 4 zile.
Patru zile si intru in concediu.
Concediu la tara.
Tara mea, satul meu drag, poiana mea de suflet.
Poiana Sarata.




Patru zile si ma reintorc la copilaria mea.
Ma reintorc la radacini.
Acolo-mi sunt parintii, acolo mi-e bunica.
Acolo mi-s amintirile, acolo mi-e bunicul, zace sub o cruce de piatra.
Acolo mi-s diminetile racoroase, printre flori si raze, printre integrame si cotcodacit de gaini.
Acolo mi-s amiezile pe terasa, la masa cu totii, cu un bulz in fata si-poi o dulceata de zmeura.
Acolo mi-s serile senine, pe leagan, privind spre cerul instelat, sub bazait de tantari si fosnet de padure.


La Poiana admir padurea, in infinitul ei; pietrele lucind sub soare; capitele de fan batute de vant; cateii tolaniti pe iarba; vacile introcandu-se de la pascut; paraul repezindu-se la vale; nucii batrani batuti de timp; merii scorojiti din livada vecina; fasolea pe harac; zmeura si murele acaparand gradina; florile pierzandu-si petalele in vant; perele cazand langa noi.





Si-n nostalgia mea de fata, in prim plan raman bunicii. Sfintii bunici.
Si-mi amintesc doua poeme dragi, doua poeme ce mi-au umplut sufletul de tristete si bucurie in acelasi timp:


AVEA BUNICA...
de Aurelia Panait


Avea bunica mea de toate:
Avea o prispa cu muscate,
Avea fântâna, pâine, sare,
Avea putere si rabdare.
Avea credinta si iubire
Si-un dor nespus de nemurire,
Avea un cal la o caruta,
Si lapte bun de la vacuta.
Avea povesti nenumarate
Si cântece ne mai cântate,
Si le spunea adeseori
La claca si la sezatori.
Avea o soba, un vatrai,
Avea si gura mea de rai!... 
Nu mai gasesc ce a lasat,
Caci satul s-a modernizat:
Nu mai zaresti ca alta data
La geamuri floarea de muscata,
Vad atârnate la balcon:
Begonii si rhododendron....
Fântâna e necuratata,
Caci se consuma apa plata.
Vacute sunt putine-n sat,
Bem lapte pasteurizat.
Carute vezi foarte putine,
Dar te-întâlnesti cu limuzine.
Nu mai exista sezatori,
Cu basme si cu ghicitori,
Pe potecuta spre vecini
Crescut-au spini si maracini
Caci avem facebook si asa
Stim noi a socializa...
Nu mai avem deloc rabdare,
Bisericile sfinte-s goale,
Porunca data, sa iubim,
Deloc nu ne-o mai amintim!
Bunico, satul de poveste..
Azi îl vedem, dar nu mai este…

AVEA BUNICUL...
de Aurelia Panait
Avea bunicul meu ceva
ce nimeni altul nu avea:
avea un munte de blândeţe
şi urme adânci de tinereţe,
avea privirea luminoasă
sub ochelari cu rama groasă,
avea cuvinte potrivite
şi daruri neobişnuite…

Avea un pod în care stam
când înspre lumea mea fugeam:
cu fân, cu scânduri, cereale,
cu cărţi, reviste şi ziare,
cu scule-n lăzi orânduite,
şi cuie noi sau ruginite,
cu un anume foarfece
cu care-şi tundea oile.

Acolo sus, în podul lui,
era şi roata timpului,
şi o-nvârteam iscoditor
şi în trecut şi-n viitor.

Avea un leagăn minunat
de-o grindă groasă atârnat
şi îmi plăcea în zbor să cânt
şi nimeni zborul nu mi-a frânt,
c-am fost acolo, şi mai sunt!

Avea un nuc şi un cireş
în care mă urcam ades,
livezi cu pruni, butoaie adânci
în care prunele să-arunci
şi-avea, în serile cu ger,
şi ţuică fiartă cu piper.

Avea un plug, cu el ara
pământul şi-l însămânţa
şi niciodată n-a lăsat
pământu-n rugă nelucrat!

Şi-acum din cer, de sus din stele,
el ară-n gândurile mele,
c-avea dreptate când mi-a zis
că va pleca în paradis!

Avea bunicul meu cel bun
prin vene sevă de gorun,
avea bunicul meu cel drag
dulceaţa fructelor de frag.

Avea bunicul meu iubit
ceva frumos, neprihănit:
avea copilăria mea
şi a plecat cu tot cu ea !
==============================================

Doua poeme ce m-au inspirat si mi-au readus copilaria in suflet:

BUNICUL SI BUNICA
de Anca Elena Barbulescu


O lacrima mi se intinde pe obraz
Pentru ca si bunicii mei far' de ragaz
aveau de toate precum zici,
Aveau si vaci, si capre si urzici...

Pe deal la fan cutreieram
Si vara dupa mure noi fugeam...
Cand pe Cernica ne plimbam
Sau pe Brezaia zmeura noi cautam.


Si Bunul meu cu drag imi curata,
Seara in prag trei mere imi dadea,
Toamna dovleci el imi scobea
Pe tinda felinare etala.


Si Buna mea cu drag imi povestea
In timp ce ea prescurile le impletea
Cum de copila ea muncea
Si nicidecum nu obosea.


Si-acum Bunul ma apara din paradis
Iar Buna inca-mi povesteste-n scris
Cat viata crunta a ferit-o
De oameni rai, iar altii au iubit-o.


Si plang de jale si de dor
Si-ti multumesc de ajutor
Ca m-ai facut sa-mi amintesc
Cat e de fain sa mai copilaresc!



===||===||===||===||===||===||===||===||===

Pe Valea Cernicai, prin padure, 
culegeam de mica mure;
Pe Valea Oituzului cutreieram
si cu un var mai pescuiam.



Asa-i de frumos la Poiana Sarata!
E tara mea!









sâmbătă, 3 august 2019

Un urs. Doi ursi. Multi ursi

Vineri.
Dupa lucru.
Pe hol, bagaje.
Multe bagaje: farfurii, perne, plapuma, haine, mancare, lada frigorifica, crema protectie soare, apa, multa apa, costum.de baie, Autan.
Mergem cu cortul !!!!!!
Eh, impropriu spus...nasii merg cu cortul noi pe langa ei cu masina si patul nostru frantuzesc 😀.
Si plecam la drum, printre padurile Harghitei, peisaje mirifice, racoare de vara, prin Ciuc, spre Lacul Sf. Ana. Niciodata nu l-am mai vizitat, deci suntem incantati si curiosi. Intram pe drumul spre lac, dintr-un sat saracacios, pe un drum groaznic de rau (antireclama, stiu, dar nu ai cum altfel).

Afara deja intuneric. Tarziu. August.

In fata gropi, parapeti lipsa, drum ingust, pe alocuri surpat.
Ochi luciosi de vulpe.

Ajungem sus. Bariera!
Ne panicam.
Vine un paznic:
- Nu va sfatuiesc sa treceti, mai ales la ora asta!
Atat!
Si ne intoarcem. Pe stanga, in vale, vedem niste faruri, lumini. Ne sunam si ne intalnim! Pe pajiste, chiar in "primul rand", langa un mare nuc, era deja amplasat cortul lor. In spate, "randurile doi si trei", spre padure, multi altii. Turisti.
Veselie, pupaturi, ciocnit de pahare (nu apa...jinut😀).
Amenajam "patul", ne organizam locul, cinam la lumina felinarului si-a lunii. Totul frumos, racoros, nou.
Povesti de seara. Totul calm. Si fain, ca la ardeleni!

                                              (locul de campare - pajistea de sub padure)

Poc! Poc!

Pana aici a fost! Se aud doua pocnitori. Mai in dreapta, mai sus de noi, un claxon prelung si o faza lunga de masina. Lume agitata. Fluierat.
Noi nu intelegem. Ne uitam in bezna, nu zarim nimic. Initial. Apoi... in farurile noptii, pe pajistea frumoasa, coborand la vale, spre rezervatie - padure, intr-un galop rapid: URSUL!!!
Mare, matur, batran, blanos. Ooooo!! Ce blana!  In lumina cea difuza am vazut o blana lucind, miscandu-se in valurile vitezei. Cel mai inedit spectacol natural vazut de mine! M-a marcat. Nici pe Animal Planet nu am vazut ursul in toata splendoarea lui, ca aici.

A intrat in padure si a trecut mirajul. A venit frica! Am realizat ca suntem in mijlocul padurii, in mijlocul pustietatii, intre ursi. Nu ne puseseram problema pana atunci. Altii da, venisera dotati. Si-atunci a inceput ambalarea celor din jur. Vecinii de la vreo 20 metri distanta au montat faclii aprinse in cerc, in jurul cortului, au pus mancare in afara tarcului, au pornit farurile de la masina. Il asteptau!
Altii, mai in spate, susoteau: trebuie sa vina de jos ala mare, ala mic vine dinspre lac, numai sa nu vina ursoaica cu puii...
Atunci m-am panicat rau!
A coincis cu alte petarde si multe lanterne atintite pe urs. La mancarea din afara tarcului...la 20 m de noi.  Vecinii veneau inspre tarc, cu aparatele foto, sa-l vada de aproape. As fi dat orice sa ma pot indeparta!
Langa padure, alte claxoane. Erau mai multi. Teama!
Dupa un timp, s-au mai calmat spiritele, s-au indepartat. Asa parea.

Am decis ca lada frigorifica sa o urcam in nucul cel mare, sus, sa nu atace masinile cumva. N-am lasat mancare afara.


Doar o plasa cu corcoduse si niste minciunele (gogosi) 😁 , o trimisese mami prin nasi. Am agatat-o sus, in copac. La vreo 2 metri.
Intangibila.
Si ne-am culcat!

Am atipit nitel. Deodata aud un fosnet. Imi ridic privirea pe geamul masinii: ditamai URSUL, in doua labe ridicat - atentat la corcoduse. Da plasa jos si nu pleaca de langa coopac pana nu termina tot, inclusiv plasticul.

La 3 metri de masina si cort!!!
Incremenesc! Imi sta inima pentru fractiuni de secunda! Atac de panica! Nu mai pot respira. Florin incearca sa ma calmeze. Nu reuseste. Incearca sa sperie ursul. Nu reuseste. Claxoneaza. Si el, si altii. Vecinii arunca petarde. Cumva, dupa festin, pleaca.

Mai dormi, daca mai poti!
Priviri pe geam din minut in minut.
Imi tin respiratia sa pot auzi si cel mai mic fosnet, de e sa vina iar.

Si a venit! Iar!
Ma uit la el cum trece la centimetri prin spatele masinii si se aseaza in fund la alti 5 metri de ea. Si incepe sa manance ceva. Calm. El, nu noi.
(dimineata am vazut ca erau coji de cartofi lasate de alti turisti)
Iar claxoane. El nimic. Batut din palme. Nimic. Nasu' iese din cort si urla la el. Nimic. Doar la doua castroane metalice batute unul de altul a reactionat. S-a speriat si a plecat (indoite, dar le pastram amintire 😁).

Stii vorba: faci pe tine de frica? Aproape!

Dimineata! Impresii, povesti, mic dejun, soare, cald. Hai la baie, la lac! Pe scurtatura, prin padure. Asta era planul pana sa vedem la nici 10 metri in fata ursoaica si cei doi pui. Eram clar pe teritoriul lor. Am mers pe strada, civilizat. Plaja, apa rece dar superb de curata si buna de baie.


(Lacul Sfanta Ana - Harghita)

Planuri pentru seara: foc de tabara sa speriem ursul. Zis si facut! Foc inalt, cum nimeni nu mai avea. A functionat. Ursul n-a venit. Dar frica a fost imensa. Nu tu somn, nu tu respirat cum trebuie, nu tu toaleta. Doar rugaciuni! 😁


Au trecut anii, gandul si frica au ramas. Dar locatia, prin ce are de oferit, prin salbaticia si frumusetea ei, ne-a rechemat anul trecut. Intr-un scurt popas.

Acelasi drum rau, mai rau chiar, ingust, gaurit. Discutii: cum ar fi daca iar dam de urs?
Si vine curba! Si dupa curba, pe dreapta: URSUL!!! Mai mic de data asta.
- Inchide geamul ca mi-e frica!
- Deschide geamul sa-i fac poza!
- Inchide geamul ca e aproape!

Galagie. Agitatie. Frica.


 
(2018 - pe drumul spre Lacul Sfanta Ana)

L-am admirat si ne-am continuat drumul.
Urmatoarea curba, doi biciclisti, el si ea, coborau spre sat, spre urs. Stiam ca o sa se sperie si i-am ajutat. Am intors masina si ne-am folosit drept parapet intre ei si urs. A functionat, au trecut mai departe.

Sus, pe pajiste deja nu mai e permisa camparea. In lac nu e permisa scaldarea. Turisti vizibil mai putini. Dar ursi tot mai multi. Dupa incantarile copiilor intalniti la lac, dupa apelativele mentionate de turisti (Tedy Moti 😁) si zarva lor, ne-am dat seama ca tocmai ce plecase din zona. L-am ratat. Mai bine!
Urmele inca erau.


(urme proaspete de urs, la Lacul Sfanta Ana)


MORALA:
Ursii sunt stapani pe teritoriul lor.
Tu stai deoparte!
Nu taia padurile, lasa-le casa!
Nu-i hrani! Sunt animale salbatice, o stiu face singuri.

joi, 1 august 2019

VERS GREU

VERS GREU

O raritate este versul meu
si plange foaia fara mine;
si parca e din ce in ce mai greu
cuvintelor sa le gasesc camine.

Si dorul de penita ma apasa
dar pixul iar nu se prea vrea clintit;
ideea de poem e mai retrasa
si gandul meu nu poate fi-amintit.

Nici pauza prea lunga nu-mi permite
sa scot acum pe loc o poezie;
cand toate mintile-mi sunt adormite
si nu-si revin adesea din anestezie.

Dar totusi un impuls de vers usor
se simte de curand  a vrea sa fie; 
eu sper sa nu fie iar un trisor
sa ma impinga iute spre trufie.

(Anca Elena Barbulescu - 01.08.2019)




Citeam un gand al altor semeni, un gand frumos de pace si de dor, un gand de-amor; si-asa mi-a tresarit in minte, sa-mi caut foile de-o vreme-apusa, sa vad ce-a misunat la mine-n simt, sa vad ce-am proiectat pe foaie, sa caut pe-undeva raspuns, la acutala-mi intrebare: unde mi-a disparut ideea?
De ce de-un timp deja cam lung nu prind contur cuvintele-mi din cap?

Si totusi cautand foloase, am intalnit persoane care, de lunga vreme, se prea pare, ca nu contenesc a ma uimi, prin versuri si prin rime chioare. Si pun pe pagina un dialog, banal el pare in multime, dar cand profund il mai citesti, te regasesti si parca il traiesti. Te fac sa simti ce simt si ei, ce vor si nu prea pot sa aiba, dar ce-si doresc cu foc si dor, e o iubirea mare, oarba.

Un vers, o poezie de iubire, cu-un el si-o ea pe primul plan, te linisteste si te imbina, cu simtul lor prea plin de-amor. Si cand iubirea e reala, desi nedeclarata la ziar, se simte chiar in orisice silaba, intr-o vocala sau in rima chiar. Acel el se duce dupa ea, din suflet ii recita-un vers, iar ea ii pica-n vraja fara stres si i se dedica in context. O astfel de imbinare, prin grai si cant bacovian, induce omul in eroare, ghideaza dorul in neant.

Poemele de dragoste, pesemne, au forta lor nemarginita, de-a oferi idei!








marți, 27 noiembrie 2018

VINE !

Vine!!!

Miroase a vin fiert, a scortisoara si portocale, a gutui si a ger.
Frigul te ciupeste de obraz, iar vantul iti flutura canaful de la caciula.
Fularul face ocolul in jurul gatului, iar manusile incalzesc degetele inghetate.
Frunzele-au cazut toate, fumul pe horn iese si imbie satul cu miros de lemn ars.
Ploaia se transforma in lapovita si pamantu-i rece.
Miroase a iarna!


Copii infofoliti abia pasesc pe cararile noroioase.
Saniile ies din pivnite si balcoane.
Lumini colorate se proptesc pe strazi, prin stalpi si copaci, la fereste.
Bradul apare semet in centrul orasului.
Se monteaza casutele rustice ce vand coronite de brad si turta dulce.
Colinde se aud timid, in surdina, in casele crestinilor.

Asa stim ca vine!
Ca vine iarna, ca ne umple sufletul de bucurie, de speranta si nostalgie.
Asa stim ca trebuie sa fim cuminti, ca trebuie sa ne amintim de cei in suferinta, ca trebuie sa-i ajutam pe cei nevoiasi.
Ne amintim sa daruim, zambete, daruri si credinta.
Ne amintim sa iubim, sa ne bucuram de viata, de sarbatori si de sufletul nostru.

Vine iarna!



sâmbătă, 24 martie 2018

Lipsa de cuvinte

Lipsa de cuvinte verbalizate
Doar ganduri si idei disperate;
Vorbe de duh spuse in minte
Printre lacrimi si alte cuvinte.

Lipsa de cuvinte duioase
Doar priviri dureroase;
Vorbe de jale si ganduri ascunse
Din simtirea noastra desprinse.

Lipsa de cuvinte cu iubire
Doar sunete ascunse in gandire;
Vorbe de dragoste spuse in gand
Cu durere, un nor gri alungand.

Lipsa de cuvinte frumoase, de dor
Doar trasnete si fiori, ce nu le-ador;
Vorbe de cainta sorbite cu vointa
Sper iertare si patima ce m-alinta.


E grea despartirea, de pace si armonie...
E greu sa te superi pe iubire, dar si mai greu cand iubirea e suparata pe tine.
E greu sa ignori un suflet bun,cand ai in fata doar suparare.
Se vrea iertare, se vrea impacare, se vrea voie buna, se vrea distractie, se vrea iubire!
Lipsa de cuvinte doare, se vrea verbalizare!



duminică, 18 martie 2018

Weekend de treaba!

Voie buna de sambata seara:
Graba, dus, farduri, mascara, fixativ.
Parfum, tol festiv, distractie, cadouri.
Muzica, voce, decibeli,vin si tort.


Dimineata tarzie de duminica:
Dus, pupici, cearsaf, aerisit;
Cafea, lapte, scortisoara, somn de voie;
Liniste, pace, poezie, mancare.

Weekend de gasca, de relaxare!


joi, 15 martie 2018

E-o ura, neura

E liniste, e ura!
E liniste, nu-i ura!
E iubire-n durere, durere in suflet, suflet in lacrimi, lacrimi de foc, foc intre noi, noi certati, cearta scurta, aprinsa, urlata, tarzie, intensa, zglobie, incerta, nesigura, intunecata.
E-o ura neura, e o dragoste intepata, nervoasa, neinteleasa, aleasa.
E-o ura neura, e o relatie trainica, neatinsa de rautate sau de dispret.
E un gand doar, o clipita, o firimitura de ura. De fapt, nu e ura, e neura! De fapt, e prea mare dragostea, mocneste, da pe afara, clocoteste, izbucneste. E prea profund sentimentul, nu se lasa atacat, nu se lasa atins, nu e afectat, nu e iritat. E doar zgariat, de un nerv obraznic, ne-la-locul lui, razlet.
E-o stare de ebrietate a simtului, o amorteala de seara, o ameteala banala. E-un tipat beat, evadat din iubire, scapat din intelegere.
E-o cearta ce nu schimba iubirea, ce intareste relatia, ce invoca impacarea.
E-o dragoste cu nabadai!

marți, 13 martie 2018

Aud cum...

"Aud cum curge sangele in vene,
Cum inima-i tresare-n piept,
Aud cum clipoceste printre gene,
Cum spatel-i-se-ndoaie, apoi e drept.

Aud furia gandului ce il apasa,
Cum viata crunt il arde-n suflet,
Aud durerea trupului ce nu-l mai lasa,
Cum chiuie si i se vaita-n urlet.

Aud si chinul zilelor ce trec,
Cum timpul sta, in loc sa treaca,
Aud si pasii-mi repezi, ma petrec..
Cum lacrimile inima imi seaca."

(Anca Elena Bărbulescu - 13.03 2018)



miercuri, 31 ianuarie 2018

Prin cioburi mii ...


CIOBURI


Prin cioburi mii ascult tăcerea,
prin versul ăstei poezii
m-afund încet şi uit durerea
sporită de urâtele iluzii,
ce sufletul îl trag spre nicăierea,
să-mi ia iubirea şi s-o pună în perfuzii.

Prin cioburi mii visez că lumea
va deveni mai bună, va iubi ...
până la cer, când va fi vremea
să vină toţi -  prin zâmbete îşi vor vorbi,
cu rima-mperecheată spusă-aievea
din suflet pur ei vor sorbi.

Prin cioburi mii văd frumuseţea
iubirilor ce-odinioară s-au trăit,
când domnul pentru ea era febleţea,
dar ea cu ură sufletul i-a înrăit;
c-o dragoste silită ar putea
să îl transforme într-un pocăit.

(  Anca Elena Bărbulescu – 27.04.2015 )



Cioburi, sticle sparte, iluzii desarte, sperante crapate si ganduri irosite, pierdute in neant, duse de vant in zare, imprastiate pe carare.
Cioburi, sclipire de moment, cu soare pe muchii si luciu in ochi, cu dorinta de frumos.
Cioburi, ascutire in glas, in gand, in minte si pe piele, cu sange rubiniu scurgandu-se spre jos, cu durere si urlete.
Cioburi, ghinion de mai multi ani, misticism si vorbe din batrani, superstitie dusa-n extrem si teama de necunoscut.
Cioburi, sfarsit, ruptura, despartire, adio.
Suferinta !