viteza mintii mele ma surprinde.
usor neplacut pe alocuri.
imi fuge mintea repede, fara oprire, fara ragaz si suflu,
catre tot ce a fost, tot ce nu mai e, tot ce s-a dus in zare precum un gand aievea,
precum o ceata deasa,
precum un sunet indepartat,
precum o idee nastrusnica.
imi fuge mintea spre necredinta, spre neputinta si neimplinire,
spre necaz si durere, spre origini.
imi fuge mintea catre ce ar fi putut sa mai fie,
ce ar fi fost frumos sa se mai intample, sa mai existe, sa mai speram, sa mai iubim, sa mai pretuim.
imi fuge mintea spre nicaieri,
spre timpul dinainte de prapastie,
spre timpul ideal, frumos si pretios,
spre meleagurile impadurite, de copaci batrani, cu ramuri semete si radacini intortocheata,
spre dealuri cu vie dulce, coapta, din care vin sec iese.
imi fuge mintea repede, fara oprire, fara ragaz...
imi fuge iute! pisca! ustura gandul rau, cel ce ma supune!
imi fuge mintea repede,
mereu,
spre el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu