VERS GREU

VERS GREU

O raritate este versul meu

si plange foaia fara mine;

si parca e din ce in ce mai greu

cuvintelor sa le gasesc camine.

Si dorul de penita ma apasa

dar pixul iar nu se prea vrea clintit;

ideea de poem e mai retrasa

si gandul meu nu poate fi-amintit.

Nici pauza prea lunga nu-mi permite

sa scot acum pe loc o poezie;

cand toate mintile-mi sunt adormite

si nu-si revin adesea din anestezie.

Dar totusi un impuls de vers usor

se simte de curand  a vrea sa fie; 

eu sper sa nu fie iar un trisor

sa ma impinga iute spre trufie.

(Anca Elena Barbulescu - 01.08.2019)

Citeam un gand al altor semeni, un gand frumos de pace si de dor, un gand de-amor; si-asa mi-a tresarit in minte, sa-mi caut foile de-o vreme-apusa, sa vad ce-a misunat la mine-n simt, sa vad ce-am proiectat pe foaie, sa caut pe-undeva raspuns, la acutala-mi intrebare: unde mi-a disparut ideea?

De ce de-un timp deja cam lung nu prind contur cuvintele-mi din cap?

Si totusi cautand foloase, am intalnit persoane care, de lunga vreme, se prea pare, ca nu contenesc a ma uimi, prin versuri si prin rime chioare. Si pun pe pagina un dialog, banal el pare in multime, dar cand profund il mai citesti, te regasesti si parca il traiesti. Te fac sa simti ce simt si ei, ce vor si nu prea pot sa aiba, dar ce-si doresc cu foc si dor, e o iubirea mare, oarba.

Un vers, o poezie de iubire, cu-un el si-o ea pe primul plan, te linisteste si te imbina, cu simtul lor prea plin de-amor. Si cand iubirea e reala, desi nedeclarata la ziar, se simte chiar in orisice silaba, intr-o vocala sau in rima chiar. Acel el se duce dupa ea, din suflet ii recita-un vers, iar ea ii pica-n vraja fara stres si i se dedica in context. O astfel de imbinare, prin grai si cant bacovian, induce omul in eroare, ghideaza dorul in neant.

Poemele de dragoste, pesemne, au forta lor nemarginita, de-a oferi idei!

TOT AICI

Voi sta aici sa-mi plang chemarea de apoi

Voi sta aici sa rad de vise si de ploi

Voi sta aici sa-mi cant amarul despre noi

Voi sta aici sa-mi cuget trairea-n doi

Voi sta aici sa-mi caut gandul, 

Sa ne iubim goi...

                                     (by Anca)

Tot aici sunt, tot ascultand BUG Mafia, tot aici - inghetand in fata calculatorului, tot aici - cu inima deschisa si cu mintea clara, cu acelasi dor de scris, cu acelasi gand vioi, cu acelasi trai modest si vina adanca.

Tot aici ma regasesc, printre randuri desarte, printre visuri inalte, printre glasuri de sus si inimi marete.

Tot aici ma aflu, langa ideea de bine, langa fapta concreta, langa auzul desart.

Tot aici sper ca ma voi afla si-n viitor, tot aici cautandu-mi literele pe tastatura, tot aici cautandu-mi cuvintele in cap si rimele in van.

Tot aici unde mi-a fost deschis apetitul pentru citire, pentru scriere si pentru descriere; aici unde totul prinde forma, unde totul are sens, unde glasul n-are voce iar simtul nu se resimte; aici unde caldura lipseste dar este, unde rautatea lipseste dar este, unde binele si raul se intalnesc - se lupta - se bat - se scuipa - se injura - binele castiga - raul pierde. Tot aici !

Tot aici e posibil sa spui vrute si nevrute, toti aici cine vrea citeste, cine nu ...nu. Tot aici mintea scrie fara voce, vocea altora castiga teren, cuvintele mele prind contur si textul se varsa in fata.

Tot aici degetele fug, alearga, creeaza putere prin forta si substrat, prin puritate si siguranta, prin liniste si normalitate.

Tot aici vulgaritatea ma inspira, versuri "rappuite" trezesc idei, concep monolog. Tot aici profunzimea lor croieste drum prin neant.

Omul - propriul sau viitor

„Omul nu este propriul lui prezent. 
El este propriul său viitor.”
Constantin Noica

                                                                     (sursa: http://cuvintecelebre.ro/subiecte/oameni/page/2/)

Cu totii traim. Simtim momentul. Traim in prezent. Prezent ce nu ne apartine. Prezentul e o cauza, e o baza de la care pornim pentru a ne intrevedea viitorul. Prezentul ne este dat, ca atare, il suportam si-l percepem fara a ne da seama. Pur si simplu...el este...acum.

Oamenii, simple fiinte, lasate sa cugete in liniste, in pace si in voie, au fost siguri de existenta lor si nu au permis Universului sa le intrerupa calea, telul si trairea. 

Urmare a existentei noastre, vedem in fata un viitor. Il vedem acum, in prezent. Si tindem spre el, prin deciziile luate - bune sau rele, usoare sau grele, blande sau radicale - cu speranta de bine, cu speranta de reusita. In fond, doar de noi depinde cum ne traim viata, cum alegem sa simtim, sa gandim, sa executam, sa percepem. Suntem singurii direct responsabili de ceea ce ni se va intampla, noua ca persoane individuale, sau noua ca populatie.

Un viitor destin se-arata

pe-un cer senin de pace si de dor,

starnit de-o inima curata

si-un gand ce scapa din decor.

                                                             (by Anca)

Trecutul chiar nu mai conteaza, el dur si repede s-a dus, dar a lasat ca mostenire o viata tanara, un timp prea scurt, ce iute trebuie umplut cu ganduri multe si istete, in scopul de a reconstrui un trai decent pentru ce va sa vie. Un timp acut impinge lumea la miscare, o evolutie se vrea a fi, pentru a ajunge la obiectiv - un viitor stralucit, un viitor curat si bine definit, ce va permite sa experimentam "prezentul" de atunci.

Si-ntr-un final .... suntem aici, acum, sperand catre apoi.