multumire | gratitudine

data fiind situatia:

de boala si suferinta, 

de zbucium si neliniste.

mi-e sufletul plin

de multumire si incantare,

de speranta si gratitudine.

mi-e sufletul plin

de bucurie si liniste,

de dorinta si voie buna.

data fiind situatia, azi imi permit sa zambesc, sa cred, 

sa traiesc cu gand bun, cu suflet impacat si cu ochi limpezi.

imi doresc continuitate, 

stabilitate sau imbunatatire.

imi doresc sa ma mai pot gandi asa de calm la ce se intampla acum cu noi.

imi doresc sa nu ne panicam, sa nu disperam si sa nu fugim spre nicaieri.

imi doresc sa pot infrunta ce va veni, dar sper sa nu ne atace miseleste!

imi doresc sa mai am zile senine, zile curate si far' de necaz!

imi doresc sa atingem telul,

telul de a ne bucura mereu de clipa data,

fara a privi inapoi si inainte!

imi doresc a trai intens, a trai frumos alaturi de TOTI cei dragi!

ma bucura binele, 

ma incanta linistea!

sunt multumita acum!

azi sunt recunoscatoare!

NEDREPT

sfarsit de octombrie

sfarsit de luna 

chinuitoare, trista, suferinda

toamna galbena doar in trairi, dar neagra in simtiri;

toamna rosie doar in priviri, dar neagra in gandiri;

toamna ruginie doar in vorbiri, dar neagra in invinuiri.

apasa ceata deasa pe piept

si totul imi pare nedrept.

apasa frigul surd pe fata

iar raul tot e de durata.

apasa ploaia iute pe picior

si totul doare la interior.

acum

plange sufletul in mine,
plange de jale si dor;
plange trupul de durere
si ma lasa gol!


chin, amar si suferinta... asta simt ca ma apasa.
neputinta ma omoara, stinge focul din mine, doboara puterea si prelinge lacrima pe obraz.
lacrimile
rau de lacrimi

Fior de ura

ploua!

ploua cu tristeti.
tristetile omenirii;
omenirea care fuge de ploaie,
fuge dupa fericire
si n-o gaseste decat intr-un poem de toamna.

ploua cu lacrimi.
lacrimile omenirii;
omenirea care plange de jale,
plange dupa fericire
ca n-o gaseste decat intr-o iubire de basm.

ploua cu picuri.
picurii omenirii;
omenirea care se scurge de dor,
se scurge din lipsuri
si dupa doruri desarte, furate de iubiti fugari.

(sursa foto: https://pixabay.com)

ploua peste dragostea de-o vara, o uda, o darama, o prinde-ntr-o furtuna, o vantura prin zare si-apoi o ciocneste de-un alt fulger, un fior de ura; si dragostea moare.
moare lent, in frig si ceata, in ploaie si vant, in umezeala si tacere.

dar dintr-o raza ratacita printre nori rasare o alta dragoste, un tomnatica.
o dragoste matura, trecuta prin ploile vietii, formata din vijelii severe si tornade de grad patru.
o dragoste nespusa, nescrisa, dar vazuta in ochii lor, ai amorezilor si citita in cartile sortii.
o dragoste isteata, ce alege doar frumusetea, adevarul si bunatatea din jur, nascuta din durerile toamnei, din uscaciunea iubirilor vechi, pierdute, ratacite.

ETERNI

si citind o poezie
mi-a venit o fantezie:

sa v-arat ce-am conceput,
sa continui ce Cristina a-nceput.

DORUL

Si de-am fi nemuritori...

Tot am muri de dor...

Si de-am fi cugetatori...

Dorul ne-ar fi indrumator...

Si de-am fi un om de rand...

Dorul l-am purta in gand!

(autor: Apostol Cristina; 23 octombrie 2017)

(sursa: https://vorbepentrusufletblog.wordpress.com/2017/10/23/dorul/)

===== || || ||  ===== ===== || || ||  ===== ===== || || ||  =====

ETERNI

Si de-am fi eterni dusmani,

fara dor am fi sarmani.

Si de-am fi eterni vecini,

fara dor am fi haini.

Si de-am fi eterni amici,

fara dor am fi anemici.

Si de-am fi eterni iubiti,

tot de dor am fi orbiti.

(autor: Anca Elena Barbulescu)

semn de intrebare

INTREBARE

Un mare semn de întrebare:

Ce rost mai are oare

Să căutăm, să ne uimim,

Să cercetăm, să tot privim

Cum viaţa trece şi ne lasă,

Cum ei deloc de noi nu-i pasă?

Un mare semn de întrebare:

Ce trebuie să faci pentru schimbare,

Când viaţa adeseori te-ncearcă,

Iar gândurile aleargă parcă,

În astă lume rea şi cruntă

Când tu eşti mic şi ea măruntă?

Un mare semn de întrebare:

Cum poţi scăpa de-acea frustrare,

Ce arde sufletul deja golit

De patima ce s-a pripit

Să cheme gândul, inima şi visul

Să-nfrunte teama şi abisul?

( de Anca Elena Bărbulescu – 25.01.2015 )

(sursa foto: https://www.pressalert.ro)

plange

timpul plange ... simple ploi

timpul plange ... rauri zoi

timpul plange ... lacrimi, noroi

timpul plange ... maine, joi

timpul plange ... e razboi

timpul plange ... eu cu voi

timpul plange ... noi amandoi

timpul plange ... inimi sloi

timpul plange ... chin in toi

(sursa foto: https://casastiti.ro)

ploua afara - plange norul.

picuri reci, desi, grei.

ploua inauntru - plange inima.

lacrimi reci, dese, grele.

P.S.  "timpul plange" ... cum a plans si-n cantul Irinei Rimes 😉

SIMT

... cat despre ce simt eu
cand cerul apasa pe umeri,
cand soarele rar se arata,
cand picuri reci se opresc pe nas,
cand vantul coboara o frunza ce pica pe pantofi,
cand pielea mi-e rece si glasul gros,
cand o esarfa imi ascunde buza
... nu-s multe de spus!


mi-e gandul intunecat, mi-e mila de mine, de toti, mi-e jena de altii, mi-e frig si sunt trista, imi fuge cheful de viata si simtul de bine.

                                                          (sursa foto: https://ro.jarofquotes.com) 

... cat despre ce simt eu
cand cerul e albastru vioi,
cand soarele arde cu foc,
cand picuri transpir printre gene,
cand vantul nu bate deloc,
cand pielea mi-e arsa si pistruii rasar,
cand o bretea imi aluneca pe umar
... sunt multe de spus!


mi-e bine, imi place, plac si altora, admir, suspin, iubesc, mi-e vesel gandul si luminosi ochii, imi vine cheful de viata si simtul de estetic, placerea culorii.
mi-e bine, ma bucur de oameni, de verdele padurii, de florile de camp, de fustele aerisite, de pietrele lucitoare de sub apa rece in parau de munte, de tril de mierla, de rosul zmeurei si negrul murelor, de dulcele strugurelui si acrisorul prunelor.
mi-e bine, simt viata cum ma ataca, simt aerul curat de dimineata, simt pietrele sub talpi si nisipul printre degete, vad spuma marii si imi incarc EU-ul cu forta si optimism, cu vointa si frumos.

imi place ce simt!
simt viata-mi cum se scurge, cum trec prin ea si ea prin mine!
simti si tu?

Stanca, nu nisip !

"Invata sa scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca."
(Augustin)

Nisip fin, trecator, in vant risipitor

imprastie pe pajiste fiori

si in gand cant de viori.

Drept graieste d-nul Augustin, nu-i de trait cu durerile; e bine-a te lepada de ele, a nu trai in suferinta si-a nu-ti imbatrani fata cu riduri de tristete.

Cum de-altfel e bine a memora bucuriile, de-a le retrai in gand si de-a le impartasi cu altii.

Dar totusi, in viata fii precum stanca, nu precum nisipul. Fii tare ca piatra, nu te lasa doborat de neplacerile traiului. Viata e precum nisipul, ti se scurge printre degete. Clepsidra timpului isi pierde nisipul cu mare repeziciune. Nu permite a-ti imprastia ideile precum nisipul in vant. Aduna-ti gandurile si emana putere. 

(sursa: https://prietendevremerea.wordpress.com)

Fii o stanca! 

Fa sa ai forta sa induri raul si dorinta de a-ti risipi pacatele.

P.S. Sursa de inspiratie mi-a fost citatul si nu blogul de unde am preluat poza.

BUNICUL SI BUNICA

Mai sunt 4 zile.

Patru zile si intru in concediu.

Concediu la tara.

Tara mea, satul meu drag, poiana mea de suflet.

Poiana Sarata.

Patru zile si ma reintorc la copilaria mea.

Ma reintorc la radacini.

Acolo-mi sunt parintii, acolo mi-e bunica.

Acolo mi-s amintirile, acolo mi-e bunicul, zace sub o cruce de piatra.

Acolo mi-s diminetile racoroase, printre flori si raze, printre integrame si cotcodacit de gaini.

Acolo mi-s amiezile pe terasa, la masa cu totii, cu un bulz in fata si-poi o dulceata de zmeura.

Acolo mi-s serile senine, pe leagan, privind spre cerul instelat, sub bazait de tantari si fosnet de padure.

La Poiana admir padurea, in infinitul ei; pietrele lucind sub soare; capitele de fan batute de vant; cateii tolaniti pe iarba; vacile introcandu-se de la pascut; paraul repezindu-se la vale; nucii batrani batuti de timp; merii scorojiti din livada vecina; fasolea pe harac; zmeura si murele acaparand gradina; florile pierzandu-si petalele in vant; perele cazand langa noi.

Si-n nostalgia mea de fata, in prim plan raman bunicii. Sfintii bunici.

Si-mi amintesc doua poeme dragi, doua poeme ce mi-au umplut sufletul de tristete si bucurie in acelasi timp:

AVEA BUNICA...
de Aurelia Panait

Avea bunica mea de toate:
Avea o prispa cu muscate,
Avea fântâna, pâine, sare,
Avea putere si rabdare.
Avea credinta si iubire
Si-un dor nespus de nemurire,
Avea un cal la o caruta,
Si lapte bun de la vacuta.
Avea povesti nenumarate
Si cântece ne mai cântate,
Si le spunea adeseori
La claca si la sezatori.
Avea o soba, un vatrai,
Avea si gura mea de rai!...　
Nu mai gasesc ce a lasat,
Caci satul s-a modernizat:
Nu mai zaresti ca alta data
La geamuri floarea de muscata,
Vad atârnate la balcon:
Begonii si rhododendron....
Fântâna e necuratata,
Caci se consuma apa plata.
Vacute sunt putine-n sat,
Bem lapte pasteurizat.
Carute vezi foarte putine,
Dar te-întâlnesti cu limuzine.
Nu mai exista sezatori,
Cu basme si cu ghicitori,
Pe potecuta spre vecini
Crescut-au spini si maracini
Caci avem facebook si asa
Stim noi a socializa...
Nu mai avem deloc rabdare,
Bisericile sfinte-s goale,
Porunca data, sa iubim,
Deloc nu ne-o mai amintim!
Bunico, satul de poveste..
Azi îl vedem, dar nu mai este…

AVEA BUNICUL...

de Aurelia Panait

Avea bunicul meu ceva

ce nimeni altul nu avea:

avea un munte de blândeţe

şi urme adânci de tinereţe,

avea privirea luminoasă

sub ochelari cu rama groasă,

avea cuvinte potrivite

şi daruri neobişnuite…

Avea un pod în care stam

când înspre lumea mea fugeam:

cu fân, cu scânduri, cereale,

cu cărţi, reviste şi ziare,

cu scule-n lăzi orânduite,

şi cuie noi sau ruginite,

cu un anume foarfece

cu care-şi tundea oile.

Acolo sus, în podul lui,

era şi roata timpului,

şi o-nvârteam iscoditor

şi în trecut şi-n viitor.

Avea un leagăn minunat

de-o grindă groasă atârnat

şi îmi plăcea în zbor să cânt

şi nimeni zborul nu mi-a frânt,

c-am fost acolo, şi mai sunt!

Avea un nuc şi un cireş

în care mă urcam ades,

livezi cu pruni, butoaie adânci

în care prunele să-arunci

şi-avea, în serile cu ger,

şi ţuică fiartă cu piper.

Avea un plug, cu el ara

pământul şi-l însămânţa

şi niciodată n-a lăsat

pământu-n rugă nelucrat!

Şi-acum din cer, de sus din stele,

el ară-n gândurile mele,

c-avea dreptate când mi-a zis

că va pleca în paradis!

Avea bunicul meu cel bun

prin vene sevă de gorun,

avea bunicul meu cel drag

dulceaţa fructelor de frag.

Avea bunicul meu iubit

ceva frumos, neprihănit:

avea copilăria mea

şi a plecat cu tot cu ea !

==============================================

Doua poeme ce m-au inspirat si mi-au readus copilaria in suflet:

BUNICUL SI BUNICA

de Anca Elena Barbulescu

O lacrima mi se intinde pe obraz

Pentru ca si bunicii mei far' de ragaz

Aveau de toate precum zici,

Aveau si vaci, si capre si urzici...

Pe deal la fan cutreieram
Si vara dupa mure noi fugeam...
Cand pe Cernica ne plimbam
Sau pe Brezaia zmeura noi cautam.

Si Bunul meu cu drag imi curata,
Seara in prag trei mere imi dadea,
Toamna dovleci el imi scobea
Pe tinda felinare etala.

Si Buna mea cu drag imi povestea
In timp ce ea prescurile le impletea
Cum de copila ea muncea
Si nicidecum nu obosea.

Si-acum Bunul ma apara din paradis
Iar Buna inca-mi povesteste-n scris
Cat viata crunta a ferit-o
De oameni rai, iar altii au iubit-o.

Si plang de jale si de dor
Si-ti multumesc de ajutor
Ca m-ai facut sa-mi amintesc
Cat e de fain sa mai copilaresc!

===||===||===||===||===||===||===||===||===

Pe Valea Cernicai, prin padure, 

culegeam de mica mure;

Pe Valea Oituzului cutreieram

si cu un var mai pescuiam.

Asa-i de frumos la Poiana Sarata!

E tara mea!

VERS GREU

VERS GREU

O raritate este versul meu

si plange foaia fara mine;

si parca e din ce in ce mai greu

cuvintelor sa le gasesc camine.

Si dorul de penita ma apasa

dar pixul iar nu se prea vrea clintit;

ideea de poem e mai retrasa

si gandul meu nu poate fi-amintit.

Nici pauza prea lunga nu-mi permite

sa scot acum pe loc o poezie;

cand toate mintile-mi sunt adormite

si nu-si revin adesea din anestezie.

Dar totusi un impuls de vers usor

se simte de curand  a vrea sa fie; 

eu sper sa nu fie iar un trisor

sa ma impinga iute spre trufie.

(Anca Elena Barbulescu - 01.08.2019)

Citeam un gand al altor semeni, un gand frumos de pace si de dor, un gand de-amor; si-asa mi-a tresarit in minte, sa-mi caut foile de-o vreme-apusa, sa vad ce-a misunat la mine-n simt, sa vad ce-am proiectat pe foaie, sa caut pe-undeva raspuns, la acutala-mi intrebare: unde mi-a disparut ideea?

De ce de-un timp deja cam lung nu prind contur cuvintele-mi din cap?

Si totusi cautand foloase, am intalnit persoane care, de lunga vreme, se prea pare, ca nu contenesc a ma uimi, prin versuri si prin rime chioare. Si pun pe pagina un dialog, banal el pare in multime, dar cand profund il mai citesti, te regasesti si parca il traiesti. Te fac sa simti ce simt si ei, ce vor si nu prea pot sa aiba, dar ce-si doresc cu foc si dor, e o iubirea mare, oarba.

Un vers, o poezie de iubire, cu-un el si-o ea pe primul plan, te linisteste si te imbina, cu simtul lor prea plin de-amor. Si cand iubirea e reala, desi nedeclarata la ziar, se simte chiar in orisice silaba, intr-o vocala sau in rima chiar. Acel el se duce dupa ea, din suflet ii recita-un vers, iar ea ii pica-n vraja fara stres si i se dedica in context. O astfel de imbinare, prin grai si cant bacovian, induce omul in eroare, ghideaza dorul in neant.

Poemele de dragoste, pesemne, au forta lor nemarginita, de-a oferi idei!

Lipsa de cuvinte

Lipsa de cuvinte verbalizate
Doar ganduri si idei disperate;
Vorbe de duh spuse in minte
Printre lacrimi si alte cuvinte.

Lipsa de cuvinte duioase
Doar priviri dureroase;
Vorbe de jale si ganduri ascunse
Din simtirea noastra desprinse.

Lipsa de cuvinte cu iubire
Doar sunete ascunse in gandire;
Vorbe de dragoste spuse in gand
Cu durere, un nor gri alungand.

Lipsa de cuvinte frumoase, de dor
Doar trasnete si fiori, ce nu le-ador;
Vorbe de cainta sorbite cu vointa
Sper iertare si patima ce m-alinta.


E grea despartirea, de pace si armonie...
E greu sa te superi pe iubire, dar si mai greu cand iubirea e suparata pe tine.
E greu sa ignori un suflet bun,cand ai in fata doar suparare.
Se vrea iertare, se vrea impacare, se vrea voie buna, se vrea distractie, se vrea iubire!
Lipsa de cuvinte doare, se vrea verbalizare!

Aud cum...

"Aud cum curge sangele in vene,
Cum inima-i tresare-n piept,
Aud cum clipoceste printre gene,
Cum spatel-i-se-ndoaie, apoi e drept.

Aud furia gandului ce il apasa,
Cum viata crunt il arde-n suflet,
Aud durerea trupului ce nu-l mai lasa,
Cum chiuie si i se vaita-n urlet.

Aud si chinul zilelor ce trec,
Cum timpul sta, in loc sa treaca,
Aud si pasii-mi repezi, ma petrec..
Cum lacrimile inima imi seaca."

(Anca Elena Bărbulescu - 13.03 2018)

Prin cioburi mii ...

CIOBURI

Prin cioburi mii ascult tăcerea,

prin versul ăstei poezii

m-afund încet şi uit durerea

sporită de urâtele iluzii,

ce sufletul îl trag spre nicăierea,

să-mi ia iubirea şi s-o pună în perfuzii.

Prin cioburi mii visez că lumea

va deveni mai bună, va iubi ...

până la cer, când va fi vremea

să vină toţi -  prin zâmbete îşi vor vorbi,

cu rima-mperecheată spusă-aievea

din suflet pur ei vor sorbi.

Prin cioburi mii văd frumuseţea

iubirilor ce-odinioară s-au trăit,

când domnul pentru ea era febleţea,

dar ea cu ură sufletul i-a înrăit;

c-o dragoste silită ar putea

să îl transforme într-un pocăit.

(  Anca Elena Bărbulescu – 27.04.2015 )

Cioburi, sticle sparte, iluzii desarte, sperante crapate si ganduri irosite, pierdute in neant, duse de vant in zare, imprastiate pe carare.

Cioburi, sclipire de moment, cu soare pe muchii si luciu in ochi, cu dorinta de frumos.

Cioburi, ascutire in glas, in gand, in minte si pe piele, cu sange rubiniu scurgandu-se spre jos, cu durere si urlete.

Cioburi, ghinion de mai multi ani, misticism si vorbe din batrani, superstitie dusa-n extrem si teama de necunoscut.

Cioburi, sfarsit, ruptura, despartire, adio.

Suferinta !

cu dedicatie, cu multumire, cu drag

poezii.biz   - aici i-am intalnit pe nutzu si Magnolia alba

I-am descoperit, mi-au placut, i-am urmarit, m-au inspirat, iar si iar...

Nu-i cunosc personal, nu stiu cum arata, cine sunt, dar poeziile lor imi sunt dovada ca intre ei e o mare iubire, poate nascuta din poezie, din vers, din rima, din dialog. Asa imi place sa imi imaginez relatia lor. Pare expusa in poezii, poate e doar fictiune, dar prin ei am inceput si eu sa visez, mi-au deschis orizonturi noi , simtiri noi, mi-au scos versul din cap si l-au asezat in catrene, l-au etalat intr-o carte si mi-au bucurat sufletul. 

Ioan si Liliana...va multumesc aici, pentru inspiratie, pentru talentul vostru, pentru ideea teribila de a dialoga prin versuri si pentru dorinta voastra de impartasi profunzimi cu noi, cititorii.

***

=|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||=

O dovada:

(Ioan Grigoras si Liliana Trif; din volumul "Din paradisul aproape pierdut")

"Iti mai aduci aminte

- Adun din mintea mea, strop după strop,
Imagini vechi, Dumbrava - lângă lac,
Din amintiri vreau parcă să dezgrop
Parfumul tău, un afrodiziac.

În inimă mi-ai tipărit pe rând
Tablouri ce mă-ndeamnă să visez,
Cuvinte dintr-un alfabet plăpând,
Le-ai îmbrăcat în haine ecosez.

Din cărțile cu semnătura ta
Prin litere iubirea azi o sorb,
În fiecare vers îmi spui ceva,
Te caut noaptea-n rime ca un orb.

- De-am fi amnezici, tot ne-am aminti
Acea poiană de-nceput de lume...
Părea că-i a Genezei, primă zi,
Iubirea încă nu purta un nume.

Cu palmele mi-ai modelat discret
Trupul plăpând, şi-acolo, în Dumbravă,
Am învăţat întregul alfabet -
O miere-amestecată cu otravă.

Stau în genunchi pe pragul unui gând
Cu ochii-n lacrimi. Ce departe eşti...
Şi Dumnezeu adoarme numărând
Visele noastre. Îţi mai aminteşti?"

***

=|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||=

Raspuns:
(by Anca)

In Sibiu...Dumbrava va e casa,

o amintire pururi ce apasa,

acolo totul a prins forma,

iti amintesti ca inainte eu eram diforma?

Tu azi ma completezi in toate,

vers dupa vers aluneci in nestire;

vom fi a pururi impreuna, poate,

sau vom ramane doar o povestire.

Iti amintesti cum eram inainte?

Un sufelt gol fara de rima ...

Acum curg sentimente si cuvinte

ce scriem noi se va numi o crima.

Crima dorintei si-a sortirii,

  Crima-mplinirii si-a iubirii.

***

=|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||=

Ce dragoste frumoasa, prin versuri proiectata, 

prin ganduri dulci expusa si aromatizata.

Ce-adanci simtiri, profunde si desarte

ce lauda iubirea si face din trairi consoarte.

                                                                                      (by Anca)

IDEI

IDEILE

Idei salvează, idei şoptesc,

Idei plăpânde te iubesc...

Idei trăiesc, idei gândesc,

Idei mă-ndeamnă să bocesc...

Idei cuprind, idei trasez,

Idei insistă să visez...

Idei vorbesc, idei cedez,

Idei continuu eu creez,

Idei cersesc, idei brodez,

Idei nebune azi donez

Oricui, orice eu datorez.

Idei deştepte pierzi în viaţă,

Idei absurde fără de povaţă.

( Anca Elena Bărbulescu - 09.01.2014 )

La ce bun sa ai idei? La ce bun sa crezi ca ce simti poate spune cuiva ceva? La ce bun sa crezi ca un gand poate sa se transforme in sfat sau in prostie?

Cu totii avem idei: mai bune, mai rele, mai mici, mai marete, de pus in practica, de uitat, de povestit, de apreciat... dar de unde stim ca sunt ale noastre? De ce suntem siguri ca nu le-am imprumutat, cu buna-stiinta ori ba, de la altii mai breji, ce-au avut tupeu inaintea noastra sau doar s-au ascuns dupa deget de teama, de rusine ori modestie? De ce ne insusim o idee, ne simtim mandrii de ea, o dezvoltam si-o promovam ca pe-un bun propriu, culegem laudele si-apoi ne  credem mareti? 

Sa fie asta o trufie, o alta dovada a egoismului omenesc? Sa fie oare incapacitatea noastra de a ne individualiza ca personaj in propria noastra viata monotona si fada? Sa incercam noi astfel a ne arata adevara cale ce-o avem pe lume, de-a ne croi drum printre semeni si de-a ne identifica personalitatea?

Ce idee mareata a schimbat omenirea mai tare ca ideile noastre, a tuturor? Ce idee concreta s-a putut arata, atinge si simti cu adevarat? Noi insine suntem totalizarea ideilor altcuiva, a parintilor, a stramosilor, a astrelor si-ale lui Dumnezeu. Am o idee ! Mai bine nu m-as aventura in discutii grandioase depre zeitati si entitati nepieritoare!

Am alta idee ! Timp de cinci minute, intr-un moment de liniste sufleteasca si inconjuratoare, sa scriem pe-o hartie toate ideile ce le avem in cap: prostesti, infime, grave ori salvatoare. Sa lasam timpul sa le digere si peste vreo saptamana sa le scoatem din nou la interval, sa le citim  cu voce tare, noua sau cuiva si sa ne pronuntam parerile despre ele - alte idei. Sunt curioasa ce face timpul in astfel de cazuri, cum se joaca in mintea noastra, cum socoteste importanta si cum stabileste prioritatile. Sunt curioasa daca le-am mai da o sansa!

Ideile ne pot afecta - direct si indirect - modul de perceptie. Ne pot afecta sanatatea, locul de munca, familia, prietenii, viata. Si totusi, ideile ne definesc!

Hai sa nu fim idioti !

TOT AICI

Voi sta aici sa-mi plang chemarea de apoi

Voi sta aici sa rad de vise si de ploi

Voi sta aici sa-mi cant amarul despre noi

Voi sta aici sa-mi cuget trairea-n doi

Voi sta aici sa-mi caut gandul, 

Sa ne iubim goi...

                                     (by Anca)

Tot aici sunt, tot ascultand BUG Mafia, tot aici - inghetand in fata calculatorului, tot aici - cu inima deschisa si cu mintea clara, cu acelasi dor de scris, cu acelasi gand vioi, cu acelasi trai modest si vina adanca.

Tot aici ma regasesc, printre randuri desarte, printre visuri inalte, printre glasuri de sus si inimi marete.

Tot aici ma aflu, langa ideea de bine, langa fapta concreta, langa auzul desart.

Tot aici sper ca ma voi afla si-n viitor, tot aici cautandu-mi literele pe tastatura, tot aici cautandu-mi cuvintele in cap si rimele in van.

Tot aici unde mi-a fost deschis apetitul pentru citire, pentru scriere si pentru descriere; aici unde totul prinde forma, unde totul are sens, unde glasul n-are voce iar simtul nu se resimte; aici unde caldura lipseste dar este, unde rautatea lipseste dar este, unde binele si raul se intalnesc - se lupta - se bat - se scuipa - se injura - binele castiga - raul pierde. Tot aici !

Tot aici e posibil sa spui vrute si nevrute, toti aici cine vrea citeste, cine nu ...nu. Tot aici mintea scrie fara voce, vocea altora castiga teren, cuvintele mele prind contur si textul se varsa in fata.

Tot aici degetele fug, alearga, creeaza putere prin forta si substrat, prin puritate si siguranta, prin liniste si normalitate.

Tot aici vulgaritatea ma inspira, versuri "rappuite" trezesc idei, concep monolog. Tot aici profunzimea lor croieste drum prin neant.

Rima simpla

Mi-e dor de-un vers subtire cu-nteles:

Din traiul zilnic cu patima-ales,

Din gluma seaca timid cules,

Scris fara noima, cu un viteaz acces

Catre rima perfecta, catre succes ...

                                                                  (by Anca)

Canci inspiratie!

Si trec zile, mai triste si mai senine ... 

Si trec saptamani, fara rime sa m-aline ...

Si trec luni, cu multe ganduri si suspine ...

Un vers cu greu pe foaie se insira,

Dar repede din minte se desira;

De-o vreme lunga tanjesc dupa o rima,

Dar nici un vers in suflet nu mi se imprima;

N-am sursa certa de simtiri,

Pesemne ca traiesc din amintiri;

Uite rima, nu e rima,

Vorba se-asterne prima.

O muza clara, fixa, precisa...

si poezia-i scrisa !

Si in cautarea mea de rime simple

Am scris vreo doua-trei duble.

Hai cu gandurile bune!

Sa scriu fara notiune,

Sa scriu far' de ratiune,

Rime simple fara vizune.