ploua cu tristeti.
tristetile omenirii;
omenirea care fuge de ploaie,
fuge dupa fericire
si n-o gaseste decat intr-un poem de toamna.
ploua cu lacrimi.
lacrimile omenirii;
omenirea care plange de jale,
plange dupa fericire
ca n-o gaseste decat intr-o iubire de basm.
ploua cu picuri.
picurii omenirii;
omenirea care se scurge de dor,
se scurge din lipsuri
si dupa doruri desarte, furate de iubiti fugari.
(sursa foto: https://pixabay.com)
ploua peste dragostea de-o vara, o uda, o darama, o prinde-ntr-o furtuna, o vantura prin zare si-apoi o ciocneste de-un alt fulger, un fior de ura; si dragostea moare.
moare lent, in frig si ceata, in ploaie si vant, in umezeala si tacere.
dar dintr-o raza ratacita printre nori rasare o alta dragoste, un tomnatica.
o dragoste matura, trecuta prin ploile vietii, formata din vijelii severe si tornade de grad patru.
o dragoste nespusa, nescrisa, dar vazuta in ochii lor, ai amorezilor si citita in cartile sortii.
o dragoste isteata, ce alege doar frumusetea, adevarul si bunatatea din jur, nascuta din durerile toamnei, din uscaciunea iubirilor vechi, pierdute, ratacite.
