Fior de ura

ploua!

ploua cu tristeti.
tristetile omenirii;
omenirea care fuge de ploaie,
fuge dupa fericire
si n-o gaseste decat intr-un poem de toamna.

ploua cu lacrimi.
lacrimile omenirii;
omenirea care plange de jale,
plange dupa fericire
ca n-o gaseste decat intr-o iubire de basm.

ploua cu picuri.
picurii omenirii;
omenirea care se scurge de dor,
se scurge din lipsuri
si dupa doruri desarte, furate de iubiti fugari.

(sursa foto: https://pixabay.com)

ploua peste dragostea de-o vara, o uda, o darama, o prinde-ntr-o furtuna, o vantura prin zare si-apoi o ciocneste de-un alt fulger, un fior de ura; si dragostea moare.
moare lent, in frig si ceata, in ploaie si vant, in umezeala si tacere.

dar dintr-o raza ratacita printre nori rasare o alta dragoste, un tomnatica.
o dragoste matura, trecuta prin ploile vietii, formata din vijelii severe si tornade de grad patru.
o dragoste nespusa, nescrisa, dar vazuta in ochii lor, ai amorezilor si citita in cartile sortii.
o dragoste isteata, ce alege doar frumusetea, adevarul si bunatatea din jur, nascuta din durerile toamnei, din uscaciunea iubirilor vechi, pierdute, ratacite.

o idee noua, cu esenta veche

Mi-a zis bunica azi:

"Ne pedepseste Dumnezeu!
Oamenii sunt rai acum!"

Vorbe de duh!

Cred ca adevar graieste.

O idee batrana; o idee noua, dar cu esenta veche.

O concluzie greu de acceptat, dar si mai greu de suportat si asumat.

Ea si-o asuma. Stie ce zice. Vine din vremuri trecute, cand frica de Domnu' era cam singura grija, buna credinta si unica. Vine din vremuri cand doar EL conducea calea, doar EL era salvarea si zeul. Cand visul maret era de-a-L sluji si de-a-L asculta. Doar paza Lui era ... si era suficient. 

Acum idealurile sunt altele. Noi pacatuim constant, fara grija si atentie, fara preaviz si atentionari.

Acum ne ingrijim de noi, doar de noi. Suntem egoisti. La EL nu ne mai gandim, iar cand o facem nu e pentru a-L slavi, ci pentru a-I cere, a-I comanda si nu a-I darui - sinceritate si gand bland, fara pacat.

Acum a venit timpul sa se plateasca politele noastre si ale stramosilor. Acum totul se plateste. Suntem avari si materialisti. Niste snobi. Fara credinta. Niste atei.

Acum Domnu' ne da, dar nu ce cerem, ci ce crede EL ca meritam: uragane, tornade, inundatii, incendii, avalanse, invazii, foamete, seceta, cancere. Lupta cu toate armele impotriva noastra. Si nu pentru a ne inrai si pedepsi, ci pentru a ne trezi. Ne mai da o sansa. Sansa de a crede! De a dori binele, de a salva aproapele, cu o vorba buna, cu un zambet si o floare.

Crede in noi! Inca o mai face.

Asta ma bucura! 

Asta imi da speranta ca dupa ce inviorarea se termina, ne vom bucura impreuna de ce mai avem, de ce putem construi, pentru ca putem!

Fara cruci, rugaciuni si vizite in lacase sfinte, credinta tot credinta e. Se manifesta in suflet, printre iubiri si trairi, cu simtiri sincere si neafisate.

s-a imbatat iarba

(sursa foto: http://www.chatosfera.com )

s-a imbatat iarba!

asta vad acum pe geam.

valuri verzi spargandu-se-ntr-o capita de fan uscat...

bate vantul,

bate aprig si indoaie firele

la stanga si la dreapta,

ca intr-un larg ocean,

ca pe-o mare zbuciumata de-o furtuna neagra.

ciori urate, negre, galagioase, vin in stoluri sa fure poama pamntului.

nori rapizi intuneca satul,

 iar din zare o ceata groasa se abate peste noi.

e toamna!