se zice ca te obisnuiesti cu binele.
se prea poate...
dar nimeni nu iti zice ca trebuie sa te obisnuiesti si cu raul.
vrei sau nu vrei!
daca ti s-a dat, trebuie sa-l duci in spate.
oricat ai vrea sa nu te lasi cuprinsa de el, de apasare, de durere, de tristete...
o faci, cand viata iti rapeste o parte din inima...
partea aia care vedea doar soarele dimineata si doar luna plina noaptea,
partea aia care simtea doar miros de flori si canta doar balade de amor,
partea aia care zambea cand ploua si dansa pe mese.
si vrei sa-i plangi plecarea, sa simti durerea ruperii, sa tanjesti dupa acea privire, dupa acel chicot de ras.
asta e purgatoriul tau.
ramai doar cu cealalta parte din inima,
partea aia care vede doar ceata dimineata si doar fulgere noaptea,
partea aia care simte mirosul de balegar si canta doar doine de jale,
partea aia care plange cand ploua si se ascunde in intuneric.
doar asa speri ca te vei ajuta, in timp, sa micsorezi durerea.
doar asa, doar aici poti sa-ti versi simtirile,
doar asa poti sa-ti arunci amarul.
scrii, lasi urme de durere,
si apoi te trezesti cu gandul ca mai sunt parti din inima care te vor vie.
parti care iti sunt alaturi si te sprijina spre a indura cu tarie viata ce va urma.
si te lasi ajutat, putin cate putin, in vreme ce timpul trece.
dar,
nu vrei uitare!
vrei amintire vie
pe vecie!
