ma credeti?

cat despre mine...

...ma pot minti ca sunt bine, ca mi-e bine, 

ca sunt vesela, 

ca pot uita, 

ca nu ma doare, 

ca nu ma gandesc acolo, 

ca sunt impacata cu gandul, 

ca nu sufar pentru mine, pentru mami, pentru cei iubiti lui.

dar, ma credeti?

sunt o mincinoasa, o aiurita...

disimulez

ma ascund

evit... ma evit

fug de gandurile negre

alerg spre zarea insorita

ma agat puternic de speranta, de voie buna, de curaj

imi doresc pozitivism

aleg sa fiu optimista

imi impart gandul intre dor si dorinta, intre amintire si prezent, intre trecut si viitor.

e greu sa fiu pe doua planuri

sa fiu nevoita sa aleg.

noaptea aleg durerea, amintirea, gandul la el.

ziu aleg veselia, aminitrea, prezentul.

oare cand nu voi mai fi nevoita sa fac astfel de alegeri?

oare cand ma voi putea uita in urma, 

fara sfasieri de inimi, fara lacrimi rapuse din suflet, fara durere si neintelegere???

NEDREPT

sfarsit de octombrie

sfarsit de luna 

chinuitoare, trista, suferinda

toamna galbena doar in trairi, dar neagra in simtiri;

toamna rosie doar in priviri, dar neagra in gandiri;

toamna ruginie doar in vorbiri, dar neagra in invinuiri.

apasa ceata deasa pe piept

si totul imi pare nedrept.

apasa frigul surd pe fata

iar raul tot e de durata.

apasa ploaia iute pe picior

si totul doare la interior.

acum

plange sufletul in mine,
plange de jale si dor;
plange trupul de durere
si ma lasa gol!


chin, amar si suferinta... asta simt ca ma apasa.
neputinta ma omoara, stinge focul din mine, doboara puterea si prelinge lacrima pe obraz.
lacrimile
rau de lacrimi

timpurie toamna

timpuriu octombrie ...
covor de frunze
covor de uitari, de clipe fericite, de iubiri nescrise si ganduri necitite
covor calcat in picioare, batatorit de neputinta, de nedorinta.


timpurie toamna ...
uscaciune de frunze
uscaciune de idei
uscaciune de idealuri, sperante si trairi desarte.


toamna in inimi si-n priviri
toamna afara, peste orizonturi de mult apuse, peste dealuri si campii uscate, rosiatice, sangirii.
toamna in suflet, printre picuri de durere si amagire, printre cuget si suferinta.

oh, timpurie toamna!

Prin cioburi mii ...

CIOBURI

Prin cioburi mii ascult tăcerea,

prin versul ăstei poezii

m-afund încet şi uit durerea

sporită de urâtele iluzii,

ce sufletul îl trag spre nicăierea,

să-mi ia iubirea şi s-o pună în perfuzii.

Prin cioburi mii visez că lumea

va deveni mai bună, va iubi ...

până la cer, când va fi vremea

să vină toţi -  prin zâmbete îşi vor vorbi,

cu rima-mperecheată spusă-aievea

din suflet pur ei vor sorbi.

Prin cioburi mii văd frumuseţea

iubirilor ce-odinioară s-au trăit,

când domnul pentru ea era febleţea,

dar ea cu ură sufletul i-a înrăit;

c-o dragoste silită ar putea

să îl transforme într-un pocăit.

(  Anca Elena Bărbulescu – 27.04.2015 )

Cioburi, sticle sparte, iluzii desarte, sperante crapate si ganduri irosite, pierdute in neant, duse de vant in zare, imprastiate pe carare.

Cioburi, sclipire de moment, cu soare pe muchii si luciu in ochi, cu dorinta de frumos.

Cioburi, ascutire in glas, in gand, in minte si pe piele, cu sange rubiniu scurgandu-se spre jos, cu durere si urlete.

Cioburi, ghinion de mai multi ani, misticism si vorbe din batrani, superstitie dusa-n extrem si teama de necunoscut.

Cioburi, sfarsit, ruptura, despartire, adio.

Suferinta !