timpurie toamna

timpuriu octombrie ...
covor de frunze
covor de uitari, de clipe fericite, de iubiri nescrise si ganduri necitite
covor calcat in picioare, batatorit de neputinta, de nedorinta.


timpurie toamna ...
uscaciune de frunze
uscaciune de idei
uscaciune de idealuri, sperante si trairi desarte.


toamna in inimi si-n priviri
toamna afara, peste orizonturi de mult apuse, peste dealuri si campii uscate, rosiatice, sangirii.
toamna in suflet, printre picuri de durere si amagire, printre cuget si suferinta.

oh, timpurie toamna!

Toamna rapeste individul

E toamna.
Deja e toamna.
Deja  frunzele s-au colorat. Sunt galbene, unele portocalii, altele urmeaza a deveni...uscate.

Deja cerul nu mai e albastru curat. Apar pete. Albe inca, usor pufoase. Dar urmeaza unele cenusii, mari, infinite; urmeaza ciocniri de nori, trasnete puternice, menite sa te trezeasca din visul de vara. Urmeaza ploi reci, picuri multi si mici, neopriti. Urmeaza vant rece, suflat din toate partile, vant ce ajunge la oase, ce-ti acopera capul si-ti inconjoara trupul de tesaturi, haine groase, prea putin colorate, ce te pierd in multime.

Toamna rapeste individul! Fura personalitatea.  Te face partas al unul grup mare, al unei gloate de vietati, fara EU personal. Te pierzi in multime.

Toamna raceste ideea, o ingheata. O lasa uitata intr-un cotlon intunecat, fara a-i da sansa de a se remarca.

Urmeaza zile scurte, aglomeratie, lumina difuza, culori inchise si oameni tacuti in jur.
E toamna!
Deja e toamna, iar!



(sursa foto: https://shipgratis.ro)