BUNICUL SI BUNICA

Mai sunt 4 zile.

Patru zile si intru in concediu.

Concediu la tara.

Tara mea, satul meu drag, poiana mea de suflet.

Poiana Sarata.

Patru zile si ma reintorc la copilaria mea.

Ma reintorc la radacini.

Acolo-mi sunt parintii, acolo mi-e bunica.

Acolo mi-s amintirile, acolo mi-e bunicul, zace sub o cruce de piatra.

Acolo mi-s diminetile racoroase, printre flori si raze, printre integrame si cotcodacit de gaini.

Acolo mi-s amiezile pe terasa, la masa cu totii, cu un bulz in fata si-poi o dulceata de zmeura.

Acolo mi-s serile senine, pe leagan, privind spre cerul instelat, sub bazait de tantari si fosnet de padure.

La Poiana admir padurea, in infinitul ei; pietrele lucind sub soare; capitele de fan batute de vant; cateii tolaniti pe iarba; vacile introcandu-se de la pascut; paraul repezindu-se la vale; nucii batrani batuti de timp; merii scorojiti din livada vecina; fasolea pe harac; zmeura si murele acaparand gradina; florile pierzandu-si petalele in vant; perele cazand langa noi.

Si-n nostalgia mea de fata, in prim plan raman bunicii. Sfintii bunici.

Si-mi amintesc doua poeme dragi, doua poeme ce mi-au umplut sufletul de tristete si bucurie in acelasi timp:

AVEA BUNICA...
de Aurelia Panait

Avea bunica mea de toate:
Avea o prispa cu muscate,
Avea fântâna, pâine, sare,
Avea putere si rabdare.
Avea credinta si iubire
Si-un dor nespus de nemurire,
Avea un cal la o caruta,
Si lapte bun de la vacuta.
Avea povesti nenumarate
Si cântece ne mai cântate,
Si le spunea adeseori
La claca si la sezatori.
Avea o soba, un vatrai,
Avea si gura mea de rai!...　
Nu mai gasesc ce a lasat,
Caci satul s-a modernizat:
Nu mai zaresti ca alta data
La geamuri floarea de muscata,
Vad atârnate la balcon:
Begonii si rhododendron....
Fântâna e necuratata,
Caci se consuma apa plata.
Vacute sunt putine-n sat,
Bem lapte pasteurizat.
Carute vezi foarte putine,
Dar te-întâlnesti cu limuzine.
Nu mai exista sezatori,
Cu basme si cu ghicitori,
Pe potecuta spre vecini
Crescut-au spini si maracini
Caci avem facebook si asa
Stim noi a socializa...
Nu mai avem deloc rabdare,
Bisericile sfinte-s goale,
Porunca data, sa iubim,
Deloc nu ne-o mai amintim!
Bunico, satul de poveste..
Azi îl vedem, dar nu mai este…

AVEA BUNICUL...

de Aurelia Panait

Avea bunicul meu ceva

ce nimeni altul nu avea:

avea un munte de blândeţe

şi urme adânci de tinereţe,

avea privirea luminoasă

sub ochelari cu rama groasă,

avea cuvinte potrivite

şi daruri neobişnuite…

Avea un pod în care stam

când înspre lumea mea fugeam:

cu fân, cu scânduri, cereale,

cu cărţi, reviste şi ziare,

cu scule-n lăzi orânduite,

şi cuie noi sau ruginite,

cu un anume foarfece

cu care-şi tundea oile.

Acolo sus, în podul lui,

era şi roata timpului,

şi o-nvârteam iscoditor

şi în trecut şi-n viitor.

Avea un leagăn minunat

de-o grindă groasă atârnat

şi îmi plăcea în zbor să cânt

şi nimeni zborul nu mi-a frânt,

c-am fost acolo, şi mai sunt!

Avea un nuc şi un cireş

în care mă urcam ades,

livezi cu pruni, butoaie adânci

în care prunele să-arunci

şi-avea, în serile cu ger,

şi ţuică fiartă cu piper.

Avea un plug, cu el ara

pământul şi-l însămânţa

şi niciodată n-a lăsat

pământu-n rugă nelucrat!

Şi-acum din cer, de sus din stele,

el ară-n gândurile mele,

c-avea dreptate când mi-a zis

că va pleca în paradis!

Avea bunicul meu cel bun

prin vene sevă de gorun,

avea bunicul meu cel drag

dulceaţa fructelor de frag.

Avea bunicul meu iubit

ceva frumos, neprihănit:

avea copilăria mea

şi a plecat cu tot cu ea !

==============================================

Doua poeme ce m-au inspirat si mi-au readus copilaria in suflet:

BUNICUL SI BUNICA

de Anca Elena Barbulescu

O lacrima mi se intinde pe obraz

Pentru ca si bunicii mei far' de ragaz

Aveau de toate precum zici,

Aveau si vaci, si capre si urzici...

Pe deal la fan cutreieram
Si vara dupa mure noi fugeam...
Cand pe Cernica ne plimbam
Sau pe Brezaia zmeura noi cautam.

Si Bunul meu cu drag imi curata,
Seara in prag trei mere imi dadea,
Toamna dovleci el imi scobea
Pe tinda felinare etala.

Si Buna mea cu drag imi povestea
In timp ce ea prescurile le impletea
Cum de copila ea muncea
Si nicidecum nu obosea.

Si-acum Bunul ma apara din paradis
Iar Buna inca-mi povesteste-n scris
Cat viata crunta a ferit-o
De oameni rai, iar altii au iubit-o.

Si plang de jale si de dor
Si-ti multumesc de ajutor
Ca m-ai facut sa-mi amintesc
Cat e de fain sa mai copilaresc!

===||===||===||===||===||===||===||===||===

Pe Valea Cernicai, prin padure, 

culegeam de mica mure;

Pe Valea Oituzului cutreieram

si cu un var mai pescuiam.

Asa-i de frumos la Poiana Sarata!

E tara mea!

O soba si multe amintiri

Vazut-am azi o poza c-o soba, si m-a cuprins un dor nebun de bunici, de iernile petrecute la tara, la gura sobei, cu lemnele trosnind si pisicile torcand dedesubt, catarate pe lemne, la caldura.

Mi-am amintit cu drag de serile in care eu si bunicii ne adaposteam in casa de marea zapada de afara, in care bunicul pregatea cocute ( jumatati de cartofi in coaja copti in rola ), iar bunica infoia lana pentru plapuma ce o cosea in mijlocul dormitorului.

Mi-amintesc  de serile cand bunica  turna lumanari din ceara curata, pe o roata de lemn, iar bunicul curata in voie, cu briceagu-i cel rosu, mere pentru compot cald.

Heee ... si sa ma vezi cand pe omatul cel mare trebuia sa-mi croiesc drum spre sub-sop pentru a incarca o ladita cu lemne si-a o cara spre scarile casei. 

O ... si micul dejun cu zacusca de ghebe ( era postul Craciunului ), ceai de menta si paine prajita pe soba cu gem de prune ( vai, si facea bunica un gem....ca o marmelada, d-ala ce se dezlipea frumos de pe sticla borcanului ).

Mi-amintesc si de sania - cracanata - cu care bunu ma ducea la gradinita, eu imbracata fiind cu un cojocel alb de blana de oaie creata, cu bumbi mari si rotunzi pe post de nasturi.

Si ce-mi placeau serile cand ma cococtam in varful patului bunicilor si-l imploram pe bunu sa-mi puna deafilme. Si el ceda. Vedeam cam 2-3 pe seara, proiectate ba pe tavan, ba pe usa de la camara, ba pe usa de la bucatarie, timp in care pe fundal se auzea masina de cusut a bunicii - ea croia de zor iarna, mereu isi facea sorturi, rochite pentru mers vara la fan, camasi de noapte sau fete de perna.

Ah... si sa trec acum la soba numarul doi: marea teracota din dormitorul buneilor. O ador si acum. Cu ce mandrie o priveam mereu, cum ma puteau fascina modelele de pe placi, cum asteptam momentele cand, sub supravegherea lor, eram lasata de bunici sa adaug lemne sau coceni de porumb pe foc, sau sa scot jarul cu farasul argintiu cu coada lunga mestesugit de bunu meu. 

Si mai erau unele seri cand primeam ca rasfat, mere rase cu biscuiti populari. Deliciu. Cat eu savuram desertul pregatit cu drag doar pentru mine, bunica lustruia cu spor plita sobei din bucatarie. A doua zi era duminica - zi in care soba trebuia sa luceasca. 

Si duminica, dupa ce ne-ntorceam de la biserica, luam pranzul impreuna si-apoi somn de voie. Spre seara insa rasuna teatrul in radioul masiv cu butoane albe mari. Era momentul nostru artistic.

Hmmm.. si-apoi veneau sarbatorile, veneau parintii sa ma  duca acasa, la oras. Bunicii nu doreau sa vina, nu puteau lasa animalele singure: Luminita - vacuta, Laica - scumpa catelusa, Miki - pisica, Ghita - porcul, oitele si capritele. Dar nu plecam nicioata fara a le lasa macar o crenguta de brad impodobita cu beteala argintie si nuci invelite in staniol. O puneam pe masuta din dormitor, sa o poata vedea zilnic. Brad mare nu vroiau, ca le ocupa mult spatiu, ziceau ei. 

Un singur Mos Nicoale imi amintesc sa-l fi petrecut la Poiana. Unul in care ghetutele le-am lustruit cu crema din cutie rotunda argintie si le-am frecat cu peria. Ritual zilbic intalnit aici. Si le-am proptit in geamul de la baie. In frig. In noaptea aia a venit repede Mosu'. Cand mi-am gasit darul imi amintesc o stea cazatoare ce-am zarit-o pe geam. Eram mai mult decat incantata.

Mi-e tare dor de vremurile alea. Stiu ca nu se mai intorc ... si tanjesc dupa ele. Oftez. 

Bunicul nu mai e. De Sf Nicoale e ziua lui de nume. Am fi sarbatorit impreuna, dar asa doar il pomenim in gand si dam ceva de pomana in amintirea lui.

Bunica traieste. Ma asteapta acasa la parinti de sarbatori. Si eu astept sa o revad.

Acum mai mergem iarna la Poiana doar in ianuarie. Casa e pustie, dar ne-am facut un obicei ca pe 1 ianuarie, in fiecare an, sa mergem la gratar ( slanina crestata, cu ceapa rosie si paine proaspata de casa ) in curte la bunica, sa petrecem o zi in zapada, in mijlocul iernii adevarate, sa punem o corononita la mormantul bunicului si sa ne amintim cu drag de ce-a fost odata iarna la tara.

Ce poate face o soba ...  incalzeste odaia, sufletul si gandul.
Ce poate face o soba ... trezeste amintiri si stoarce o lacrima.