VINE !

Vine!!!

Miroase a vin fiert, a scortisoara si portocale, a gutui si a ger.
Frigul te ciupeste de obraz, iar vantul iti flutura canaful de la caciula.
Fularul face ocolul in jurul gatului, iar manusile incalzesc degetele inghetate.
Frunzele-au cazut toate, fumul pe horn iese si imbie satul cu miros de lemn ars.
Ploaia se transforma in lapovita si pamantu-i rece.
Miroase a iarna!


Copii infofoliti abia pasesc pe cararile noroioase.
Saniile ies din pivnite si balcoane.
Lumini colorate se proptesc pe strazi, prin stalpi si copaci, la fereste.
Bradul apare semet in centrul orasului.
Se monteaza casutele rustice ce vand coronite de brad si turta dulce.
Colinde se aud timid, in surdina, in casele crestinilor.

Asa stim ca vine!
Ca vine iarna, ca ne umple sufletul de bucurie, de speranta si nostalgie.
Asa stim ca trebuie sa fim cuminti, ca trebuie sa ne amintim de cei in suferinta, ca trebuie sa-i ajutam pe cei nevoiasi.
Ne amintim sa daruim, zambete, daruri si credinta.
Ne amintim sa iubim, sa ne bucuram de viata, de sarbatori si de sufletul nostru.

Vine iarna!

Copilarie, apriga dorinta

COPILĂRIE

Copilărie, aprigă dorinţă,

Cu dor de ducă, fără de căinţă,

Deschizi spre ceruri o portiţă

Ce macină cu spor o suferinţă.

Mi-e dor cumplit de tot ce-a fost odată:

Copilărie, fragedă comoară...

Eu ştiu că sigur niciodată

Te voi lăsa să pleci din inimioară.

Figuri, grimase, şi feţe deşucheate,

Induc profund persoana în actualitate,

Copilărie, uitată celebritate,

Primeşte-ne-napoi în a ta eternitate.

( Anca Elena Bărbulescu - 09.01.2014 )

Ce dor mi-e de copilarie, de zilele scaldate in zapada iarna pe ulite, de derdelusul indragit si prea tocit pentru multimea de sanii dornice sa-l doboare.

(sursa foto: http://www.goblenset.ro/images/images_site/produse/G822.jpg)

De mozolurile clasice incasate de fete in fata blocului, de diminetile incepute in forta pe patine la lacul inghetat din parc, de plimbarile nocturne in zonele iluminate de sarbatori.

Ce incantare la vederea celor 5 globuri luminoase aruncate aiurea in copacii de langa primarie!

Ce incantare la auzul instalatiilor ragusite din bradul orasului!

Ce incantare sa-ti lipesti pe geam un Mos Craciun de carton, prea colorat in obraji si prea chinezesc!

Ce veselie si entuziasm in seara de Ajun, ce punga plina de maruntis adunata dupa colindat, cand toti vecinii te primeau cu drag, nu se ascundeau in spatele usilor ferecate de interfon!

Ce incantare la etalarea cadourilor, in prima zi de Craciun si ce mandrie a imparti cu prietenii bomboanele din pom!

Ce-a mai ramas acum din toate astea?

O multime de brazi, prea devreme impodobiti, o multime de luminite (ostentativ agatate), o multime de ornamente fara farmec si  fade, prea putina zapada, prea cald, prea putine zile libere, prea multi mosulici de ciocolata si prea putine prajituri de casa, prea putini colindatori pe ulite si prea multe lumini stinse in odai. 

Prea multa materie si prea putin suflet.

Prea mult marketing si prea putina traditie.

Deloc bomboane in pom! Deloc staniol de bomboane pastrat in carti, la presat...

Ferice de noi ca Hrusca inca se asculta !

O soba si multe amintiri

Vazut-am azi o poza c-o soba, si m-a cuprins un dor nebun de bunici, de iernile petrecute la tara, la gura sobei, cu lemnele trosnind si pisicile torcand dedesubt, catarate pe lemne, la caldura.

Mi-am amintit cu drag de serile in care eu si bunicii ne adaposteam in casa de marea zapada de afara, in care bunicul pregatea cocute ( jumatati de cartofi in coaja copti in rola ), iar bunica infoia lana pentru plapuma ce o cosea in mijlocul dormitorului.

Mi-amintesc  de serile cand bunica  turna lumanari din ceara curata, pe o roata de lemn, iar bunicul curata in voie, cu briceagu-i cel rosu, mere pentru compot cald.

Heee ... si sa ma vezi cand pe omatul cel mare trebuia sa-mi croiesc drum spre sub-sop pentru a incarca o ladita cu lemne si-a o cara spre scarile casei. 

O ... si micul dejun cu zacusca de ghebe ( era postul Craciunului ), ceai de menta si paine prajita pe soba cu gem de prune ( vai, si facea bunica un gem....ca o marmelada, d-ala ce se dezlipea frumos de pe sticla borcanului ).

Mi-amintesc si de sania - cracanata - cu care bunu ma ducea la gradinita, eu imbracata fiind cu un cojocel alb de blana de oaie creata, cu bumbi mari si rotunzi pe post de nasturi.

Si ce-mi placeau serile cand ma cococtam in varful patului bunicilor si-l imploram pe bunu sa-mi puna deafilme. Si el ceda. Vedeam cam 2-3 pe seara, proiectate ba pe tavan, ba pe usa de la camara, ba pe usa de la bucatarie, timp in care pe fundal se auzea masina de cusut a bunicii - ea croia de zor iarna, mereu isi facea sorturi, rochite pentru mers vara la fan, camasi de noapte sau fete de perna.

Ah... si sa trec acum la soba numarul doi: marea teracota din dormitorul buneilor. O ador si acum. Cu ce mandrie o priveam mereu, cum ma puteau fascina modelele de pe placi, cum asteptam momentele cand, sub supravegherea lor, eram lasata de bunici sa adaug lemne sau coceni de porumb pe foc, sau sa scot jarul cu farasul argintiu cu coada lunga mestesugit de bunu meu. 

Si mai erau unele seri cand primeam ca rasfat, mere rase cu biscuiti populari. Deliciu. Cat eu savuram desertul pregatit cu drag doar pentru mine, bunica lustruia cu spor plita sobei din bucatarie. A doua zi era duminica - zi in care soba trebuia sa luceasca. 

Si duminica, dupa ce ne-ntorceam de la biserica, luam pranzul impreuna si-apoi somn de voie. Spre seara insa rasuna teatrul in radioul masiv cu butoane albe mari. Era momentul nostru artistic.

Hmmm.. si-apoi veneau sarbatorile, veneau parintii sa ma  duca acasa, la oras. Bunicii nu doreau sa vina, nu puteau lasa animalele singure: Luminita - vacuta, Laica - scumpa catelusa, Miki - pisica, Ghita - porcul, oitele si capritele. Dar nu plecam nicioata fara a le lasa macar o crenguta de brad impodobita cu beteala argintie si nuci invelite in staniol. O puneam pe masuta din dormitor, sa o poata vedea zilnic. Brad mare nu vroiau, ca le ocupa mult spatiu, ziceau ei. 

Un singur Mos Nicoale imi amintesc sa-l fi petrecut la Poiana. Unul in care ghetutele le-am lustruit cu crema din cutie rotunda argintie si le-am frecat cu peria. Ritual zilbic intalnit aici. Si le-am proptit in geamul de la baie. In frig. In noaptea aia a venit repede Mosu'. Cand mi-am gasit darul imi amintesc o stea cazatoare ce-am zarit-o pe geam. Eram mai mult decat incantata.

Mi-e tare dor de vremurile alea. Stiu ca nu se mai intorc ... si tanjesc dupa ele. Oftez. 

Bunicul nu mai e. De Sf Nicoale e ziua lui de nume. Am fi sarbatorit impreuna, dar asa doar il pomenim in gand si dam ceva de pomana in amintirea lui.

Bunica traieste. Ma asteapta acasa la parinti de sarbatori. Si eu astept sa o revad.

Acum mai mergem iarna la Poiana doar in ianuarie. Casa e pustie, dar ne-am facut un obicei ca pe 1 ianuarie, in fiecare an, sa mergem la gratar ( slanina crestata, cu ceapa rosie si paine proaspata de casa ) in curte la bunica, sa petrecem o zi in zapada, in mijlocul iernii adevarate, sa punem o corononita la mormantul bunicului si sa ne amintim cu drag de ce-a fost odata iarna la tara.

Ce poate face o soba ...  incalzeste odaia, sufletul si gandul.
Ce poate face o soba ... trezeste amintiri si stoarce o lacrima.