Un urs. Doi ursi. Multi ursi

Vineri.
Dupa lucru.
Pe hol, bagaje.
Multe bagaje: farfurii, perne, plapuma, haine, mancare, lada frigorifica, crema protectie soare, apa, multa apa, costum.de baie, Autan.
Mergem cu cortul !!!!!!
Eh, impropriu spus...nasii merg cu cortul noi pe langa ei cu masina si patul nostru frantuzesc 😀.
Si plecam la drum, printre padurile Harghitei, peisaje mirifice, racoare de vara, prin Ciuc, spre Lacul Sf. Ana. Niciodata nu l-am mai vizitat, deci suntem incantati si curiosi. Intram pe drumul spre lac, dintr-un sat saracacios, pe un drum groaznic de rau (antireclama, stiu, dar nu ai cum altfel).

Afara deja intuneric. Tarziu. August.

In fata gropi, parapeti lipsa, drum ingust, pe alocuri surpat.
Ochi luciosi de vulpe.

Ajungem sus. Bariera!
Ne panicam.
Vine un paznic:
- Nu va sfatuiesc sa treceti, mai ales la ora asta!
Atat!
Si ne intoarcem. Pe stanga, in vale, vedem niste faruri, lumini. Ne sunam si ne intalnim! Pe pajiste, chiar in "primul rand", langa un mare nuc, era deja amplasat cortul lor. In spate, "randurile doi si trei", spre padure, multi altii. Turisti.
Veselie, pupaturi, ciocnit de pahare (nu apa...jinut😀).
Amenajam "patul", ne organizam locul, cinam la lumina felinarului si-a lunii. Totul frumos, racoros, nou.
Povesti de seara. Totul calm. Si fain, ca la ardeleni!

                               (locul de campare - pajistea de sub padure)

Poc! Poc!

Pana aici a fost! Se aud doua pocnitori. Mai in dreapta, mai sus de noi, un claxon prelung si o faza lunga de masina. Lume agitata. Fluierat.
Noi nu intelegem. Ne uitam in bezna, nu zarim nimic. Initial. Apoi... in farurile noptii, pe pajistea frumoasa, coborand la vale, spre rezervatie - padure, intr-un galop rapid: URSUL!!!
Mare, matur, batran, blanos. Ooooo!! Ce blana!  In lumina cea difuza am vazut o blana lucind, miscandu-se in valurile vitezei. Cel mai inedit spectacol natural vazut de mine! M-a marcat. Nici pe Animal Planet nu am vazut ursul in toata splendoarea lui, ca aici.

A intrat in padure si a trecut mirajul. A venit frica! Am realizat ca suntem in mijlocul padurii, in mijlocul pustietatii, intre ursi. Nu ne puseseram problema pana atunci. Altii da, venisera dotati. Si-atunci a inceput ambalarea celor din jur. Vecinii de la vreo 20 metri distanta au montat faclii aprinse in cerc, in jurul cortului, au pus mancare in afara tarcului, au pornit farurile de la masina. Il asteptau!
Altii, mai in spate, susoteau: trebuie sa vina de jos ala mare, ala mic vine dinspre lac, numai sa nu vina ursoaica cu puii...
Atunci m-am panicat rau!
A coincis cu alte petarde si multe lanterne atintite pe urs. La mancarea din afara tarcului...la 20 m de noi.  Vecinii veneau inspre tarc, cu aparatele foto, sa-l vada de aproape. As fi dat orice sa ma pot indeparta!
Langa padure, alte claxoane. Erau mai multi. Teama!
Dupa un timp, s-au mai calmat spiritele, s-au indepartat. Asa parea.

Am decis ca lada frigorifica sa o urcam in nucul cel mare, sus, sa nu atace masinile cumva. N-am lasat mancare afara.

Doar o plasa cu corcoduse si niste minciunele (gogosi) 😁 , o trimisese mami prin nasi. Am agatat-o sus, in copac. La vreo 2 metri.
Intangibila.
Si ne-am culcat!

Am atipit nitel. Deodata aud un fosnet. Imi ridic privirea pe geamul masinii: ditamai URSUL, in doua labe ridicat - atentat la corcoduse. Da plasa jos si nu pleaca de langa coopac pana nu termina tot, inclusiv plasticul.

La 3 metri de masina si cort!!!
Incremenesc! Imi sta inima pentru fractiuni de secunda! Atac de panica! Nu mai pot respira. Florin incearca sa ma calmeze. Nu reuseste. Incearca sa sperie ursul. Nu reuseste. Claxoneaza. Si el, si altii. Vecinii arunca petarde. Cumva, dupa festin, pleaca.

Mai dormi, daca mai poti!
Priviri pe geam din minut in minut.
Imi tin respiratia sa pot auzi si cel mai mic fosnet, de e sa vina iar.

Si a venit! Iar!
Ma uit la el cum trece la centimetri prin spatele masinii si se aseaza in fund la alti 5 metri de ea. Si incepe sa manance ceva. Calm. El, nu noi.
(dimineata am vazut ca erau coji de cartofi lasate de alti turisti)
Iar claxoane. El nimic. Batut din palme. Nimic. Nasu' iese din cort si urla la el. Nimic. Doar la doua castroane metalice batute unul de altul a reactionat. S-a speriat si a plecat (indoite, dar le pastram amintire 😁).

Stii vorba: faci pe tine de frica? Aproape!

Dimineata! Impresii, povesti, mic dejun, soare, cald. Hai la baie, la lac! Pe scurtatura, prin padure. Asta era planul pana sa vedem la nici 10 metri in fata ursoaica si cei doi pui. Eram clar pe teritoriul lor. Am mers pe strada, civilizat. Plaja, apa rece dar superb de curata si buna de baie.

(Lacul Sfanta Ana - Harghita)

Planuri pentru seara: foc de tabara sa speriem ursul. Zis si facut! Foc inalt, cum nimeni nu mai avea. A functionat. Ursul n-a venit. Dar frica a fost imensa. Nu tu somn, nu tu respirat cum trebuie, nu tu toaleta. Doar rugaciuni! 😁

Au trecut anii, gandul si frica au ramas. Dar locatia, prin ce are de oferit, prin salbaticia si frumusetea ei, ne-a rechemat anul trecut. Intr-un scurt popas.

Acelasi drum rau, mai rau chiar, ingust, gaurit. Discutii: cum ar fi daca iar dam de urs?
Si vine curba! Si dupa curba, pe dreapta: URSUL!!! Mai mic de data asta.
- Inchide geamul ca mi-e frica!
- Deschide geamul sa-i fac poza!
- Inchide geamul ca e aproape!

Galagie. Agitatie. Frica.

 

(2018 - pe drumul spre Lacul Sfanta Ana)

L-am admirat si ne-am continuat drumul.
Urmatoarea curba, doi biciclisti, el si ea, coborau spre sat, spre urs. Stiam ca o sa se sperie si i-am ajutat. Am intors masina si ne-am folosit drept parapet intre ei si urs. A functionat, au trecut mai departe.

Sus, pe pajiste deja nu mai e permisa camparea. In lac nu e permisa scaldarea. Turisti vizibil mai putini. Dar ursi tot mai multi. Dupa incantarile copiilor intalniti la lac, dupa apelativele mentionate de turisti (Tedy Moti 😁) si zarva lor, ne-am dat seama ca tocmai ce plecase din zona. L-am ratat. Mai bine!
Urmele inca erau.

(urme proaspete de urs, la Lacul Sfanta Ana)

MORALA:
Ursii sunt stapani pe teritoriul lor.
Tu stai deoparte!
Nu taia padurile, lasa-le casa!
Nu-i hrani! Sunt animale salbatice, o stiu face singuri.

VERS GREU

VERS GREU

O raritate este versul meu

si plange foaia fara mine;

si parca e din ce in ce mai greu

cuvintelor sa le gasesc camine.

Si dorul de penita ma apasa

dar pixul iar nu se prea vrea clintit;

ideea de poem e mai retrasa

si gandul meu nu poate fi-amintit.

Nici pauza prea lunga nu-mi permite

sa scot acum pe loc o poezie;

cand toate mintile-mi sunt adormite

si nu-si revin adesea din anestezie.

Dar totusi un impuls de vers usor

se simte de curand  a vrea sa fie; 

eu sper sa nu fie iar un trisor

sa ma impinga iute spre trufie.

(Anca Elena Barbulescu - 01.08.2019)

Citeam un gand al altor semeni, un gand frumos de pace si de dor, un gand de-amor; si-asa mi-a tresarit in minte, sa-mi caut foile de-o vreme-apusa, sa vad ce-a misunat la mine-n simt, sa vad ce-am proiectat pe foaie, sa caut pe-undeva raspuns, la acutala-mi intrebare: unde mi-a disparut ideea?

De ce de-un timp deja cam lung nu prind contur cuvintele-mi din cap?

Si totusi cautand foloase, am intalnit persoane care, de lunga vreme, se prea pare, ca nu contenesc a ma uimi, prin versuri si prin rime chioare. Si pun pe pagina un dialog, banal el pare in multime, dar cand profund il mai citesti, te regasesti si parca il traiesti. Te fac sa simti ce simt si ei, ce vor si nu prea pot sa aiba, dar ce-si doresc cu foc si dor, e o iubirea mare, oarba.

Un vers, o poezie de iubire, cu-un el si-o ea pe primul plan, te linisteste si te imbina, cu simtul lor prea plin de-amor. Si cand iubirea e reala, desi nedeclarata la ziar, se simte chiar in orisice silaba, intr-o vocala sau in rima chiar. Acel el se duce dupa ea, din suflet ii recita-un vers, iar ea ii pica-n vraja fara stres si i se dedica in context. O astfel de imbinare, prin grai si cant bacovian, induce omul in eroare, ghideaza dorul in neant.

Poemele de dragoste, pesemne, au forta lor nemarginita, de-a oferi idei!

VINE !

Vine!!!

Miroase a vin fiert, a scortisoara si portocale, a gutui si a ger.
Frigul te ciupeste de obraz, iar vantul iti flutura canaful de la caciula.
Fularul face ocolul in jurul gatului, iar manusile incalzesc degetele inghetate.
Frunzele-au cazut toate, fumul pe horn iese si imbie satul cu miros de lemn ars.
Ploaia se transforma in lapovita si pamantu-i rece.
Miroase a iarna!


Copii infofoliti abia pasesc pe cararile noroioase.
Saniile ies din pivnite si balcoane.
Lumini colorate se proptesc pe strazi, prin stalpi si copaci, la fereste.
Bradul apare semet in centrul orasului.
Se monteaza casutele rustice ce vand coronite de brad si turta dulce.
Colinde se aud timid, in surdina, in casele crestinilor.

Asa stim ca vine!
Ca vine iarna, ca ne umple sufletul de bucurie, de speranta si nostalgie.
Asa stim ca trebuie sa fim cuminti, ca trebuie sa ne amintim de cei in suferinta, ca trebuie sa-i ajutam pe cei nevoiasi.
Ne amintim sa daruim, zambete, daruri si credinta.
Ne amintim sa iubim, sa ne bucuram de viata, de sarbatori si de sufletul nostru.

Vine iarna!

Lipsa de cuvinte

Lipsa de cuvinte verbalizate
Doar ganduri si idei disperate;
Vorbe de duh spuse in minte
Printre lacrimi si alte cuvinte.

Lipsa de cuvinte duioase
Doar priviri dureroase;
Vorbe de jale si ganduri ascunse
Din simtirea noastra desprinse.

Lipsa de cuvinte cu iubire
Doar sunete ascunse in gandire;
Vorbe de dragoste spuse in gand
Cu durere, un nor gri alungand.

Lipsa de cuvinte frumoase, de dor
Doar trasnete si fiori, ce nu le-ador;
Vorbe de cainta sorbite cu vointa
Sper iertare si patima ce m-alinta.


E grea despartirea, de pace si armonie...
E greu sa te superi pe iubire, dar si mai greu cand iubirea e suparata pe tine.
E greu sa ignori un suflet bun,cand ai in fata doar suparare.
Se vrea iertare, se vrea impacare, se vrea voie buna, se vrea distractie, se vrea iubire!
Lipsa de cuvinte doare, se vrea verbalizare!

Weekend de treaba!

Voie buna de sambata seara:

Graba, dus, farduri, mascara, fixativ.

Parfum, tol festiv, distractie, cadouri.

Muzica, voce, decibeli,vin si tort.

Dimineata tarzie de duminica:

Dus, pupici, cearsaf, aerisit;

Cafea, lapte, scortisoara, somn de voie;

Liniste, pace, poezie, mancare.

Weekend de gasca, de relaxare!

E-o ura, neura

E liniste, e ura!
E liniste, nu-i ura!
E iubire-n durere, durere in suflet, suflet in lacrimi, lacrimi de foc, foc intre noi, noi certati, cearta scurta, aprinsa, urlata, tarzie, intensa, zglobie, incerta, nesigura, intunecata.
E-o ura neura, e o dragoste intepata, nervoasa, neinteleasa, aleasa.
E-o ura neura, e o relatie trainica, neatinsa de rautate sau de dispret.
E un gand doar, o clipita, o firimitura de ura. De fapt, nu e ura, e neura! De fapt, e prea mare dragostea, mocneste, da pe afara, clocoteste, izbucneste. E prea profund sentimentul, nu se lasa atacat, nu se lasa atins, nu e afectat, nu e iritat. E doar zgariat, de un nerv obraznic, ne-la-locul lui, razlet.
E-o stare de ebrietate a simtului, o amorteala de seara, o ameteala banala. E-un tipat beat, evadat din iubire, scapat din intelegere.
E-o cearta ce nu schimba iubirea, ce intareste relatia, ce invoca impacarea.
E-o dragoste cu nabadai!

Aud cum...

"Aud cum curge sangele in vene,
Cum inima-i tresare-n piept,
Aud cum clipoceste printre gene,
Cum spatel-i-se-ndoaie, apoi e drept.

Aud furia gandului ce il apasa,
Cum viata crunt il arde-n suflet,
Aud durerea trupului ce nu-l mai lasa,
Cum chiuie si i se vaita-n urlet.

Aud si chinul zilelor ce trec,
Cum timpul sta, in loc sa treaca,
Aud si pasii-mi repezi, ma petrec..
Cum lacrimile inima imi seaca."

(Anca Elena Bărbulescu - 13.03 2018)

Prin cioburi mii ...

CIOBURI

Prin cioburi mii ascult tăcerea,

prin versul ăstei poezii

m-afund încet şi uit durerea

sporită de urâtele iluzii,

ce sufletul îl trag spre nicăierea,

să-mi ia iubirea şi s-o pună în perfuzii.

Prin cioburi mii visez că lumea

va deveni mai bună, va iubi ...

până la cer, când va fi vremea

să vină toţi -  prin zâmbete îşi vor vorbi,

cu rima-mperecheată spusă-aievea

din suflet pur ei vor sorbi.

Prin cioburi mii văd frumuseţea

iubirilor ce-odinioară s-au trăit,

când domnul pentru ea era febleţea,

dar ea cu ură sufletul i-a înrăit;

c-o dragoste silită ar putea

să îl transforme într-un pocăit.

(  Anca Elena Bărbulescu – 27.04.2015 )

Cioburi, sticle sparte, iluzii desarte, sperante crapate si ganduri irosite, pierdute in neant, duse de vant in zare, imprastiate pe carare.

Cioburi, sclipire de moment, cu soare pe muchii si luciu in ochi, cu dorinta de frumos.

Cioburi, ascutire in glas, in gand, in minte si pe piele, cu sange rubiniu scurgandu-se spre jos, cu durere si urlete.

Cioburi, ghinion de mai multi ani, misticism si vorbe din batrani, superstitie dusa-n extrem si teama de necunoscut.

Cioburi, sfarsit, ruptura, despartire, adio.

Suferinta !

Hai acasa!

Nu inteleg cum unii pot sa traga la jug in vremuri grele pana-n seara...

Nu inteleg cuM altii, mai nepasatori, obliga omul sa se supuna unor reguli dereglate...

De ce sa stai pana in prag de noapte sa muncesti, sa nu ai viata personala, sa nu mai poti sa mai zambesti?

De ce sa mai asculti de unii-altii doar pentr-un ban in plus, cand ai putea sa fugi de greu si sa te bucuri mai mult de viata?

Nu e corect sa-ti treaca zilele pe langa tine si viata de-opotriva, sa te usuci pe picioare si spatele sa-ti planga.

Nu e corect sa nu mai vii acas' in timp sa-ti pupi nevasta pe obraz la cina si sa ii povestesti pe larg cum ti-a fost ziua fara tihna.

Nu vad a fii normal sa nu mai dormi decat adanc si repede, decat scurt si neodihnitor. Nu e corect sa pleci la 7 si sa te intorci la 21.30, fara ceva palpabil si concret. 

Nu e placut sa vezi ca timpul trece in zadar.

Hai repede acasa, iubire!

Dulce de mori

Azi am vazut postare pe Facebook: 

BOMBOANE FONDATE

(sursa foto: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1706633322722678&set=a.1348611281858219&type=3&theater)

... si s-a facut declicul: RAI

...si ce amintiri dulci mi-a trezit.

Dulce cu nuca, muuult zahar si glazura pastelata... astea-s fondantele copilariei mele.
Dulce adanc, de te doare sufletul, te ustura gatul dar ti se topeste inima de placere.
Dulce colorat... frumos colorat, tuguiat, ornat, minunat.
Dulce aromat, dulce nugat, dulce dorit

Acum si in Tg Mures
Yey !
#CofetariaArtizan

Dulce de mori!