Persoane interesate

luni, 30 noiembrie 2015

O soba si multe amintiri

Vazut-am azi o poza c-o soba, si m-a cuprins un dor nebun de bunici, de iernile petrecute la tara, la gura sobei, cu lemnele trosnind si pisicile torcand dedesubt, catarate pe lemne, la caldura.
Mi-am amintit cu drag de serile in care eu si bunicii ne adaposteam in casa de marea zapada de afara, in care bunicul pregatea cocute ( jumatati de cartofi in coaja copti in rola ), iar bunica infoia lana pentru plapuma ce o cosea in mijlocul dormitorului.
Mi-amintesc  de serile cand bunica  turna lumanari din ceara curata, pe o roata de lemn, iar bunicul curata in voie, cu briceagu-i cel rosu, mere pentru compot cald.
Heee ... si sa ma vezi cand pe omatul cel mare trebuia sa-mi croiesc drum spre sub-sop pentru a incarca o ladita cu lemne si-a o cara spre scarile casei. 
O ... si micul dejun cu zacusca de ghebe ( era postul Craciunului ), ceai de menta si paine prajita pe soba cu gem de prune ( vai, si facea bunica un gem....ca o marmelada, d-ala ce se dezlipea frumos de pe sticla borcanului ).
Mi-amintesc si de sania - cracanata - cu care bunu ma ducea la gradinita, eu imbracata fiind cu un cojocel alb de blana de oaie creata, cu bumbi mari si rotunzi pe post de nasturi.
Si ce-mi placeau serile cand ma cococtam in varful patului bunicilor si-l imploram pe bunu sa-mi puna deafilme. Si el ceda. Vedeam cam 2-3 pe seara, proiectate ba pe tavan, ba pe usa de la camara, ba pe usa de la bucatarie, timp in care pe fundal se auzea masina de cusut a bunicii - ea croia de zor iarna, mereu isi facea sorturi, rochite pentru mers vara la fan, camasi de noapte sau fete de perna.
Ah... si sa trec acum la soba numarul doi: marea teracota din dormitorul buneilor. O ador si acum. Cu ce mandrie o priveam mereu, cum ma puteau fascina modelele de pe placi, cum asteptam momentele cand, sub supravegherea lor, eram lasata de bunici sa adaug lemne sau coceni de porumb pe foc, sau sa scot jarul cu farasul argintiu cu coada lunga mestesugit de bunu meu. 
Si mai erau unele seri cand primeam ca rasfat, mere rase cu biscuiti populari. Deliciu. Cat eu savuram desertul pregatit cu drag doar pentru mine, bunica lustruia cu spor plita sobei din bucatarie. A doua zi era duminica - zi in care soba trebuia sa luceasca. 
Si duminica, dupa ce ne-ntorceam de la biserica, luam pranzul impreuna si-apoi somn de voie. Spre seara insa rasuna teatrul in radioul masiv cu butoane albe mari. Era momentul nostru artistic.
Hmmm.. si-apoi veneau sarbatorile, veneau parintii sa ma  duca acasa, la oras. Bunicii nu doreau sa vina, nu puteau lasa animalele singure: Luminita - vacuta, Laica - scumpa catelusa, Miki - pisica, Ghita - porcul, oitele si capritele. Dar nu plecam nicioata fara a le lasa macar o crenguta de brad impodobita cu beteala argintie si nuci invelite in staniol. O puneam pe masuta din dormitor, sa o poata vedea zilnic. Brad mare nu vroiau, ca le ocupa mult spatiu, ziceau ei. 
Un singur Mos Nicoale imi amintesc sa-l fi petrecut la Poiana. Unul in care ghetutele le-am lustruit cu crema din cutie rotunda argintie si le-am frecat cu peria. Ritual zilbic intalnit aici. Si le-am proptit in geamul de la baie. In frig. In noaptea aia a venit repede Mosu'. Cand mi-am gasit darul imi amintesc o stea cazatoare ce-am zarit-o pe geam. Eram mai mult decat incantata.
Mi-e tare dor de vremurile alea. Stiu ca nu se mai intorc ... si tanjesc dupa ele. Oftez. 
Bunicul nu mai e. De Sf Nicoale e ziua lui de nume. Am fi sarbatorit impreuna, dar asa doar il pomenim in gand si dam ceva de pomana in amintirea lui.
Bunica traieste. Ma asteapta acasa la parinti de sarbatori. Si eu astept sa o revad.

Acum mai mergem iarna la Poiana doar in ianuarie. Casa e pustie, dar ne-am facut un obicei ca pe 1 ianuarie, in fiecare an, sa mergem la gratar ( slanina crestata, cu ceapa rosie si paine proaspata de casa ) in curte la bunica, sa petrecem o zi in zapada, in mijlocul iernii adevarate, sa punem o corononita la mormantul bunicului si sa ne amintim cu drag de ce-a fost odata iarna la tara.

Ce poate face o soba ...  incalzeste odaia, sufletul si gandul.
Ce poate face o soba ... trezeste amintiri si stoarce o lacrima.

3 comentarii:

  1. Ce frumoasa copilarie am avut! :)
    (Dorina)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Una de neuitatat. Ramanem doar cu speranta ca urmasii nostri vor avea posibilitatea de a trai macar o mica parte din ce a fost candva. Cred ca totul tine de noi si de ce valori reusim sa le insuflam de mici.

      Ștergere
  2. Si bunica plange...a retrait odata cu mine toate aste amintiri...citindu-i-le!

    RăspundețiȘtergere