Persoane interesate

marți, 25 aprilie 2017

cu dedicatie, cu multumire, cu drag

poezii.biz   - aici i-am intalnit pe nutzu si Magnolia alba


I-am descoperit, mi-au placut, i-am urmarit, m-au inspirat, iar si iar...

Nu-i cunosc personal, nu stiu cum arata, cine sunt, dar poeziile lor imi sunt dovada ca intre ei e o mare iubire, poate nascuta din poezie, din vers, din rima, din dialog. Asa imi place sa imi imaginez relatia lor. Pare expusa in poezii, poate e doar fictiune, dar prin ei am inceput si eu sa visez, mi-au deschis orizonturi noi , simtiri noi, mi-au scos versul din cap si l-au asezat in catrene, l-au etalat intr-o carte si mi-au bucurat sufletul. 

Ioan si Liliana...va multumesc aici, pentru inspiratie, pentru talentul vostru, pentru ideea teribila de a dialoga prin versuri si pentru dorinta voastra de impartasi profunzimi cu noi, cititorii.

***
=|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||=

O dovada:

(Ioan Grigoras si Liliana Trif; din volumul "Din paradisul aproape pierdut")

"Iti mai aduci aminte


- Adun din mintea mea, strop după strop,
Imagini vechi, Dumbrava - lângă lac,
Din amintiri vreau parcă să dezgrop
Parfumul tău, un afrodiziac.

În inimă mi-ai tipărit pe rând
Tablouri ce mă-ndeamnă să visez,
Cuvinte dintr-un alfabet plăpând,
Le-ai îmbrăcat în haine ecosez.

Din cărțile cu semnătura ta
Prin litere iubirea azi o sorb,
În fiecare vers îmi spui ceva,
Te caut noaptea-n rime ca un orb.

- De-am fi amnezici, tot ne-am aminti
Acea poiană de-nceput de lume...
Părea că-i a Genezei, primă zi,
Iubirea încă nu purta un nume.

Cu palmele mi-ai modelat discret
Trupul plăpând, şi-acolo, în Dumbravă,
Am învăţat întregul alfabet -
O miere-amestecată cu otravă.

Stau în genunchi pe pragul unui gând
Cu ochii-n lacrimi. Ce departe eşti...
Şi Dumnezeu adoarme numărând
Visele noastre. Îţi mai aminteşti?"



***
=|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||=

Raspuns:
(by Anca)

In Sibiu...Dumbrava va e casa,
o amintire pururi ce apasa,
acolo totul a prins forma,
iti amintesti ca inainte eu eram diforma?

Tu azi ma completezi in toate,
vers dupa vers aluneci in nestire;
vom fi a pururi impreuna, poate,
sau vom ramane doar o pvestire.

Iti amintesti cum eram inainte?
Un sufelt gol fara de rima ...
Acum curg sentimente si cuvinte
ce scriem noi se va numi o crima.

Crima dorintei si-a sortirii,
  Crima-mplinirii si-a iubirii.



***
=|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||=



Ce dragoste frumoasa, prin versuri proiectata, 
prin ganduri dulci expusa si aromatizata.
Ce-adanci simtiri, profunde si desarte
ce lauda iubirea si face din trairi consoarte.
                                                                                      (by Anca)






luni, 24 aprilie 2017

As vrea:

As vrea:

Sa urlu cat pot eu de tare
Sa alerg desculta pe o iarba fina, umeda de dimineata
Sa mangai un iedut micut
Sa rad copios cu un bebe mic
Sa simt briza marii pe frunte
Sa fiu inconjurata de flori de liliac si bujori rosii
Sa simt miros de narcise albe
Sa simt miros de fân proaspat intors
Sa aud in departare un parau abrupt de munte
Sa resimt primul fior al iubirii
Sa gust cozonac proaspat scos din cuptor
Sa aud linistea muntilor, dimineata devreme
Sa joc elastic cu prietenele din copilarie
Sa fac mere coapte cu bunicu
Sa ma invete bunica sa torn lumanari
Sa joc carti cu cealalta bunica
Sa culeg struguri si sa fac must cu celalalt bunic
Sa dorm cu mana sub fata mamei
Sa fac integrame cu tata
Sa mananc popcorn cu caramel
Sa chefuiesc pe mese ca in tinerete
Sa trag o bauta zdravana
Sa fredonez intr-un concert "Noi suntem romani"
Sa joc o hora  rapida cu moldovencele mele
Sa ascult un house smecher la maxim
Sa ma joc cu Patroclita
Sa lenevesc duminica in pat pana tarziu, cu soarele pe gene
Sa gust din cel mai fin lapte de pasare
Sa merg cu trenul printre munti
Sa alerg cu picioarele goale printr-un strat gros de praf fin
Sa simt miros de tigara cu visine
Sa vad un cer plin de lampioane aprinse
Sa caut closca cu puii pe cer
Sa fac o baie in Lacul Sf. Ana
Sa am un bronz perfect fara a trece prin roseata usturicioasa
Sa culeg un mar verde acru din pom
Sa vad zilnic langa mine ochii albastrii ai iubitului
Sa simt miros de lacramioare
Sa nu mai vad veci reclamele la Catena
Sa am par cret
Sa dorm la caldura teracotei
Sa aud lemnele trosnind in soba
Sa nu mai fie ura, invidie, egoism
Sa fie bine, sa nu fie rau!

"As vrea un destin mare, dar ma impiedica lucruri mici" (promo Fundatia Dan Voiculescu)

sâmbătă, 22 aprilie 2017

INTUNERIC

E-un intuneric cald, placut, ce urla de nesomn si incantare.
E-un intuneric trist, profund, ce-si striga "of-ul" pana-n departare.

In intunericul ce macina simtiri si ganduri aleg sa coc priviri desarte in abis, sa cresc iluzii sfinte printre gene si sa-mpletesc c-un soi de zambet ascuns o suba somnului de veghe.

Apasa greu pe umarul meu gol, un frig, o jale si-o naluca a nestirii, in intunericul adanc al marii negre dintr-o vineri.

E liniste in intuneric, auzi doar ticaitul ceasului si-un greieras... iar sforaitul dragului din pat confrunta pacea cea din intuneric si luptă treptat-treptat pentru-a culege in final doar vise.

In intuneric crezi ca simti mai bine, ca reusesti sa spui ce ai pe suflet si in minte, dar in lumina gandului morbid te-ascunzi timid si uiti de tine.

Se-alege praful de-acea noapte, din care doar cel intunecat a invins, iar din lumina simturilor desarte sar furioase doar scantei. Scantei ce licaresc in intuneric, ce-aduc acel strop de speranta ca maine iar se lumineaza...

Si cum ravneste raza la un alt apus, cum soarele alearga catre stele... in intuneric spera sa digere tot ce-a ramas din univers.

joi, 6 aprilie 2017

IDEI

IDEILE

Idei salvează, idei şoptesc,
Idei plăpânde te iubesc...

Idei trăiesc, idei gândesc,
Idei mă-ndeamnă să bocesc...

Idei cuprind, idei trasez,
Idei insistă să visez...

Idei vorbesc, idei cedez,
Idei continuu eu creez,
Idei cersesc, idei brodez,
Idei nebune azi donez
Oricui, orice eu datorez.

Idei deştepte pierzi în viaţă,
Idei absurde fără de povaţă.


( Anca Elena Bărbulescu - 09.01.2014 )


La ce bun sa ai idei? La ce bun sa crezi ca ce simti poate spune cuiva ceva? La ce bun sa crezi ca un gand poate sa se transforme in sfat sau in prostie?

Cu totii avem idei: mai bune, mai rele, mai mici, mai marete, de pus in practica, de uitat, de povestit, de apreciat... dar de unde stim ca sunt ale noastre? De ce suntem siguri ca nu le-am imprumutat, cu buna-stiinta ori ba, de la altii mai breji, ce-au avut tupeu inaintea noastra sau doar s-au ascuns dupa deget de teama, de rusine ori modestie? De ce ne insusim o idee, ne simtim mandrii de ea, o dezvoltam si-o promovam ca pe-un bun propriu, culegem laudele si-apoi ne  credem mareti? 

Sa fie asta o trufie, o alta dovada a egoismului omenesc? Sa fie oare incapacitatea noastra de a ne individualiza ca personaj in propria noastra viata monotona si fada? Sa incercam noi astfel a ne arata adevara cale ce-o avem pe lume, de-a ne croi drum printre semeni si de-a ne identifica personalitatea?

Ce idee mareata a schimbat omenirea mai tare ca ideile noastre, a tuturor? Ce idee concreta s-a putut arata, atinge si simti cu adevarat? Noi insine suntem totalizarea ideilor altcuiva, a parintilor, a stramosilor, a astrelor si-ale lui Dumnezeu. Am o idee ! Mai bine nu m-as aventura in discutii grandioase depre zeitati si entitati nepieritoare!

Am alta idee ! Timp de cinci minute, intr-un moment de liniste sufleteasca si inconjuratoare, sa scriem pe-o hartie toate ideile ce le avem in cap: prostesti, infime, grave ori salvatoare. Sa lasam timpul sa le digere si peste vreo saptamana sa le scoatem din nou la interval, sa le citim  cu voce tare, noua sau cuiva si sa ne pronuntam parerile despre ele - alte idei. Sunt curioasa ce face timpul in astfel de cazuri, cum se joaca in mintea noastra, cum socoteste importanta si cum stabileste prioritatile. Sunt curioasa daca le-am mai da o sansa!

Ideile ne pot afecta - direct si indirect - modul de perceptie. Ne pot afecta sanatatea, locul de munca, familia, prietenii, viata. Si totusi, ideile ne definesc!

Hai sa nu fim idioti !

joi, 26 ianuarie 2017

De ce ?

In copilarie era intrebarea de baza, intrebarea ce ne definea ca individ si personalitate.
In adolescenta era intrebarea care ne atragea prin raspunsuri ascunse, timide, pudice si deochiate
Acum sunt resturi de intrebari existentiale, ce contureaza inca persoana:


de ce-i asa de greu sa-mi adun gandurile?
de ce nu pot face ce vreau, cand vreau?
de ce depind de-un strop de inspiratie si de-o concentrare intensa?
de ce nu-mi pot exprima gandurile pe hartie, intr-o maxima relaxare fizica si emotionala?
de ce nu pot zice lucrurilor pe nume la momentul potrivit, in contextul potrivit?
de ce imi pasa asa mult de gura lumii, de  gandul altuia si de conjunctura?
de ce nu-mi pot spune parerea sincera si imediata?
de ce privirile celorlalti ajung sa mi se para uneori impungatoare?
de ce vreau sa am mereu dreptate, desi stiu ca nu-i asa?
de ce atac si ma las atacata?
de ce desfac firul in trei si dezvolt ideiile mai mult decat e cazul?
de ce ador sa ma simt iubita si-mi traiesc sentimentul cu forta?
de ce ?

La batranete vor fi intrebari ce starnesc resemnarea, creeaza concluzii si definesc individualitati.