Persoane interesate

curios ce-am scris? cauta!

luni, 5 august 2019

BUNICUL SI BUNICA

Mai sunt 4 zile.
Patru zile si intru in concediu.
Concediu la tara.
Tara mea, satul meu drag, poiana mea de suflet.
Poiana Sarata.




Patru zile si ma reintorc la copilaria mea.
Ma reintorc la radacini.
Acolo-mi sunt parintii, acolo mi-e bunica.
Acolo mi-s amintirile, acolo mi-e bunicul, zace sub o cruce de piatra.
Acolo mi-s diminetile racoroase, printre flori si raze, printre integrame si cotcodacit de gaini.
Acolo mi-s amiezile pe terasa, la masa cu totii, cu un bulz in fata si-poi o dulceata de zmeura.
Acolo mi-s serile senine, pe leagan, privind spre cerul instelat, sub bazait de tantari si fosnet de padure.


La Poiana admir padurea, in infinitul ei; pietrele lucind sub soare; capitele de fan batute de vant; cateii tolaniti pe iarba; vacile introcandu-se de la pascut; paraul repezindu-se la vale; nucii batrani batuti de timp; merii scorojiti din livada vecina; fasolea pe harac; zmeura si murele acaparand gradina; florile pierzandu-si petalele in vant; perele cazand langa noi.





Si-n nostalgia mea de fata, in prim plan raman bunicii. Sfintii bunici.
Si-mi amintesc doua poeme dragi, doua poeme ce mi-au umplut sufletul de tristete si bucurie in acelasi timp:


AVEA BUNICA...
de Aurelia Panait


Avea bunica mea de toate:
Avea o prispa cu muscate,
Avea fântâna, pâine, sare,
Avea putere si rabdare.
Avea credinta si iubire
Si-un dor nespus de nemurire,
Avea un cal la o caruta,
Si lapte bun de la vacuta.
Avea povesti nenumarate
Si cântece ne mai cântate,
Si le spunea adeseori
La claca si la sezatori.
Avea o soba, un vatrai,
Avea si gura mea de rai!... 
Nu mai gasesc ce a lasat,
Caci satul s-a modernizat:
Nu mai zaresti ca alta data
La geamuri floarea de muscata,
Vad atârnate la balcon:
Begonii si rhododendron....
Fântâna e necuratata,
Caci se consuma apa plata.
Vacute sunt putine-n sat,
Bem lapte pasteurizat.
Carute vezi foarte putine,
Dar te-întâlnesti cu limuzine.
Nu mai exista sezatori,
Cu basme si cu ghicitori,
Pe potecuta spre vecini
Crescut-au spini si maracini
Caci avem facebook si asa
Stim noi a socializa...
Nu mai avem deloc rabdare,
Bisericile sfinte-s goale,
Porunca data, sa iubim,
Deloc nu ne-o mai amintim!
Bunico, satul de poveste..
Azi îl vedem, dar nu mai este…

AVEA BUNICUL...
de Aurelia Panait
Avea bunicul meu ceva
ce nimeni altul nu avea:
avea un munte de blândeţe
şi urme adânci de tinereţe,
avea privirea luminoasă
sub ochelari cu rama groasă,
avea cuvinte potrivite
şi daruri neobişnuite…

Avea un pod în care stam
când înspre lumea mea fugeam:
cu fân, cu scânduri, cereale,
cu cărţi, reviste şi ziare,
cu scule-n lăzi orânduite,
şi cuie noi sau ruginite,
cu un anume foarfece
cu care-şi tundea oile.

Acolo sus, în podul lui,
era şi roata timpului,
şi o-nvârteam iscoditor
şi în trecut şi-n viitor.

Avea un leagăn minunat
de-o grindă groasă atârnat
şi îmi plăcea în zbor să cânt
şi nimeni zborul nu mi-a frânt,
c-am fost acolo, şi mai sunt!

Avea un nuc şi un cireş
în care mă urcam ades,
livezi cu pruni, butoaie adânci
în care prunele să-arunci
şi-avea, în serile cu ger,
şi ţuică fiartă cu piper.

Avea un plug, cu el ara
pământul şi-l însămânţa
şi niciodată n-a lăsat
pământu-n rugă nelucrat!

Şi-acum din cer, de sus din stele,
el ară-n gândurile mele,
c-avea dreptate când mi-a zis
că va pleca în paradis!

Avea bunicul meu cel bun
prin vene sevă de gorun,
avea bunicul meu cel drag
dulceaţa fructelor de frag.

Avea bunicul meu iubit
ceva frumos, neprihănit:
avea copilăria mea
şi a plecat cu tot cu ea !
==============================================

Doua poeme ce m-au inspirat si mi-au readus copilaria in suflet:

BUNICUL SI BUNICA
de Anca Elena Barbulescu


O lacrima mi se intinde pe obraz
Pentru ca si bunicii mei far' de ragaz
Aveau de toate precum zici,
Aveau si vaci, si capre si urzici...

Pe deal la fan cutreieram
Si vara dupa mure noi fugeam...
Cand pe Cernica ne plimbam
Sau pe Brezaia zmeura noi cautam.


Si Bunul meu cu drag imi curata,
Seara in prag trei mere imi dadea,
Toamna dovleci el imi scobea
Pe tinda felinare etala.


Si Buna mea cu drag imi povestea
In timp ce ea prescurile le impletea
Cum de copila ea muncea
Si nicidecum nu obosea.


Si-acum Bunul ma apara din paradis
Iar Buna inca-mi povesteste-n scris
Cat viata crunta a ferit-o
De oameni rai, iar altii au iubit-o.


Si plang de jale si de dor
Si-ti multumesc de ajutor
Ca m-ai facut sa-mi amintesc
Cat e de fain sa mai copilaresc!



===||===||===||===||===||===||===||===||===


Pe Valea Cernicai, prin padure, 
culegeam de mica mure;
Pe Valea Oituzului cutreieram
si cu un var mai pescuiam.



Asa-i de frumos la Poiana Sarata!
E tara mea!









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu