Dupa lucru.
Pe hol, bagaje.
Multe bagaje: farfurii, perne, plapuma, haine, mancare, lada frigorifica, crema protectie soare, apa, multa apa, costum.de baie, Autan.
Mergem cu cortul !!!!!!
Eh, impropriu spus...nasii merg cu cortul noi pe langa ei cu masina si patul nostru frantuzesc 😀.
Si plecam la drum, printre padurile Harghitei, peisaje mirifice, racoare de vara, prin Ciuc, spre Lacul Sf. Ana. Niciodata nu l-am mai vizitat, deci suntem incantati si curiosi. Intram pe drumul spre lac, dintr-un sat saracacios, pe un drum groaznic de rau (antireclama, stiu, dar nu ai cum altfel).
Afara deja intuneric. Tarziu. August.
In fata gropi, parapeti lipsa, drum ingust, pe alocuri surpat.
Ochi luciosi de vulpe.
Ajungem sus. Bariera!
Ne panicam.
Vine un paznic:
- Nu va sfatuiesc sa treceti, mai ales la ora asta!
Atat!
Si ne intoarcem. Pe stanga, in vale, vedem niste faruri, lumini. Ne sunam si ne intalnim! Pe pajiste, chiar in "primul rand", langa un mare nuc, era deja amplasat cortul lor. In spate, "randurile doi si trei", spre padure, multi altii. Turisti.
Veselie, pupaturi, ciocnit de pahare (nu apa...jinut😀).
Amenajam "patul", ne organizam locul, cinam la lumina felinarului si-a lunii. Totul frumos, racoros, nou.
Povesti de seara. Totul calm. Si fain, ca la ardeleni!
(locul de campare - pajistea de sub padure)
Poc! Poc!
Pana aici a fost! Se aud doua pocnitori. Mai in dreapta, mai sus de noi, un claxon prelung si o faza lunga de masina. Lume agitata. Fluierat.
Noi nu intelegem. Ne uitam in bezna, nu zarim nimic. Initial. Apoi... in farurile noptii, pe pajistea frumoasa, coborand la vale, spre rezervatie - padure, intr-un galop rapid: URSUL!!!
Mare, matur, batran, blanos. Ooooo!! Ce blana! In lumina cea difuza am vazut o blana lucind, miscandu-se in valurile vitezei. Cel mai inedit spectacol natural vazut de mine! M-a marcat. Nici pe Animal Planet nu am vazut ursul in toata splendoarea lui, ca aici.
A intrat in padure si a trecut mirajul. A venit frica! Am realizat ca suntem in mijlocul padurii, in mijlocul pustietatii, intre ursi. Nu ne puseseram problema pana atunci. Altii da, venisera dotati. Si-atunci a inceput ambalarea celor din jur. Vecinii de la vreo 20 metri distanta au montat faclii aprinse in cerc, in jurul cortului, au pus mancare in afara tarcului, au pornit farurile de la masina. Il asteptau!
Altii, mai in spate, susoteau: trebuie sa vina de jos ala mare, ala mic vine dinspre lac, numai sa nu vina ursoaica cu puii...
Atunci m-am panicat rau!
A coincis cu alte petarde si multe lanterne atintite pe urs. La mancarea din afara tarcului...la 20 m de noi. Vecinii veneau inspre tarc, cu aparatele foto, sa-l vada de aproape. As fi dat orice sa ma pot indeparta!
Langa padure, alte claxoane. Erau mai multi. Teama!
Dupa un timp, s-au mai calmat spiritele, s-au indepartat. Asa parea.
Am decis ca lada frigorifica sa o urcam in nucul cel mare, sus, sa nu atace masinile cumva. N-am lasat mancare afara.
Doar o plasa cu corcoduse si niste minciunele (gogosi) 😁 , o trimisese mami prin nasi. Am agatat-o sus, in copac. La vreo 2 metri.
Intangibila.
Si ne-am culcat!
Am atipit nitel. Deodata aud un fosnet. Imi ridic privirea pe geamul masinii: ditamai URSUL, in doua labe ridicat - atentat la corcoduse. Da plasa jos si nu pleaca de langa coopac pana nu termina tot, inclusiv plasticul.
La 3 metri de masina si cort!!!
Incremenesc! Imi sta inima pentru fractiuni de secunda! Atac de panica! Nu mai pot respira. Florin incearca sa ma calmeze. Nu reuseste. Incearca sa sperie ursul. Nu reuseste. Claxoneaza. Si el, si altii. Vecinii arunca petarde. Cumva, dupa festin, pleaca.
Mai dormi, daca mai poti!
Priviri pe geam din minut in minut.
Imi tin respiratia sa pot auzi si cel mai mic fosnet, de e sa vina iar.
Si a venit! Iar!
Ma uit la el cum trece la centimetri prin spatele masinii si se aseaza in fund la alti 5 metri de ea. Si incepe sa manance ceva. Calm. El, nu noi.
(dimineata am vazut ca erau coji de cartofi lasate de alti turisti)
Iar claxoane. El nimic. Batut din palme. Nimic. Nasu' iese din cort si urla la el. Nimic. Doar la doua castroane metalice batute unul de altul a reactionat. S-a speriat si a plecat (indoite, dar le pastram amintire 😁).
Stii vorba: faci pe tine de frica? Aproape!
Dimineata! Impresii, povesti, mic dejun, soare, cald. Hai la baie, la lac! Pe scurtatura, prin padure. Asta era planul pana sa vedem la nici 10 metri in fata ursoaica si cei doi pui. Eram clar pe teritoriul lor. Am mers pe strada, civilizat. Plaja, apa rece dar superb de curata si buna de baie.
(Lacul Sfanta Ana - Harghita)
Planuri pentru seara: foc de tabara sa speriem ursul. Zis si facut! Foc inalt, cum nimeni nu mai avea. A functionat. Ursul n-a venit. Dar frica a fost imensa. Nu tu somn, nu tu respirat cum trebuie, nu tu toaleta. Doar rugaciuni! 😁
Au trecut anii, gandul si frica au ramas. Dar locatia, prin ce are de oferit, prin salbaticia si frumusetea ei, ne-a rechemat anul trecut. Intr-un scurt popas.
Acelasi drum rau, mai rau chiar, ingust, gaurit. Discutii: cum ar fi daca iar dam de urs?
Si vine curba! Si dupa curba, pe dreapta: URSUL!!! Mai mic de data asta.
- Inchide geamul ca mi-e frica!
- Deschide geamul sa-i fac poza!
- Inchide geamul ca e aproape!
Galagie. Agitatie. Frica.
(2018 - pe drumul spre Lacul Sfanta Ana)
L-am admirat si ne-am continuat drumul.
Urmatoarea curba, doi biciclisti, el si ea, coborau spre sat, spre urs. Stiam ca o sa se sperie si i-am ajutat. Am intors masina si ne-am folosit drept parapet intre ei si urs. A functionat, au trecut mai departe.
Sus, pe pajiste deja nu mai e permisa camparea. In lac nu e permisa scaldarea. Turisti vizibil mai putini. Dar ursi tot mai multi. Dupa incantarile copiilor intalniti la lac, dupa apelativele mentionate de turisti (Tedy Moti 😁) si zarva lor, ne-am dat seama ca tocmai ce plecase din zona. L-am ratat. Mai bine!
Urmele inca erau.
(urme proaspete de urs, la Lacul Sfanta Ana)
MORALA:
Ursii sunt stapani pe teritoriul lor.
Tu stai deoparte!
Nu taia padurile, lasa-le casa!
Nu-i hrani! Sunt animale salbatice, o stiu face singuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu